Atenţie, se opreşte apa!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atenţie, se opreşte apa!

Social 25 Februarie 2014 / 00:00 1432 accesări

Pentru executarea unor lucrări de racordare reţele noi la sistemul centralizat de distribuţie apă potabilă din municipiul Constanţa, lucrări executate în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu, SC RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile miercuri, 26 februarie 2014, între orele 8.00 şi 16.00. Vor fi afectaţi consumatorii din zona Complexului Flămânda, cartierul Tomis I şi cei de pe strada Nicolae Iorga, pe tronsonul delimitat de intersecţiile cu Al. Panselei şi Mircea cel Bătrân, precum şi abonaţii alimentaţi prin punctul termic nr.112.

Tot pentru executarea unor lucări din cadrul POS Mediu, de reabilitare reţele distribuţie, SC RAJA SA opreşte furnizarea apei potabile joi, 27 februarie 2014, în intervalul 8.00 - 20.00. Vor fi afectaţi consumatorii de pe strada Traian între Terasa Colonadelor şi restaurant Albatros şi zona de blocuri de pe Al. Lupeni cu punctul termic nr. 63. „Ne cerem scuze faţă de constănţenii afectaţi de aceste lucrări şi îi asigurăm că SC RAJA SA Constanţa va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor şi reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt. Totodată, rugăm toţi abonaţii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei”, potrivit SC RAJA SA.

Taguri articol


12