Pentru executarea unor lucrări de sectorizare a sistemului de distribuţie apă din Costineşti, SC RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile astăzi, 26 februarie 2013, în intervalul orar 09,00 - 13,00. Vor fi afectaţi toţi consumatorii din Costineşti. Şi pe strada Unirii, din Constanţa, apa va fi întreruptă miercuri, 27 februarie 2013, în intervalul orar 08,30 - 18,00, pentru executarea unor lucrări de reabilitare a conductelor de transport agent termic şi alimentare cu apă. Vor fi afectaţi consumatorii din perimetrul delimitat de străzile Unirii - prelungirea Lt. Economu - Pescarilor - Caşin - Unirii, dar şi cei alimentaţi prin punctul termic numărul 37. „Ne cerem scuze faţă de abonaţii afectaţi de aceste lucrări şi îi asigurăm că SC RAJA SA Constanţa va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor şi reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt. Totodată, rugăm consumatorii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei”, purtătorul de cuvânt al RAJA Constanţa, Irina Oprea.