Pentru executarea unor lucrări de înlocuire a unei conducte de alimentare cu apă a punctului termic numărul 31, de pe strada Pescarilor din Constanţa, SC RAJA SA întrerupe furnizarea apei potabile astăzi, 27 februarie 2012, în intervalul orar 08,00 – 20,00. Vor fi afectaţi toţi consumatorii alimentaţi din punctul termic nr.31, de la nivelul blocurilor PA7, PA8, MZ1, MZ2 şi MZ3. „Ne cerem scuze faţă de consumatorii afectaţi de aceste lucrări şi îi asigurăm că SC RAJA SA Constanţa va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor şi reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt. Totodată, rugăm toţi abonaţii afectaţi de lucrări să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei”, a declarat purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea.