Atenție! Se schimbă legislaţia rutieră! Înmatricularea maşinii se poate suspenda

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Atenție!

Atenție! Se schimbă legislaţia rutieră! Înmatricularea maşinii se poate suspenda

Social 02 Septembrie 2017 / 12:38 4299 accesări

Ordonanța Guvernului nr. 14/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice intră în vigoare astăzi, 2 septembrie, iar una dintre cele mai imporante prevederi ale sale se referă la introducerea noţiunii de suspendare a înmatriculării vehiculelor. Suspendarea de drept a înmatriculării, care a fost introdusă prin OG 14/2017, este “operațiunea administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public”. Aşadar, cât timp înmatricularea este suspendată de drept, autoturismul nu poate circula pe drumurile publice. Noţiunea nu era definită în legislaţie iar, de astăzi, se poate aplica în două situaţii. În primul caz, înmatricularea se suspendă de drept dacă se constată că un autoturism circulă fără să fi făcut Inspecţia Tehnică Periodică (ITP), sau dacă circulă cu ITP expirat. După ce vehiculul trece o nouă inspecţie periodică, suspendarea încetează.

Al doilea caz în care intervine suspendarea înmatriculării este cel în care se achiziţionează un autoturism, iar noul proprietar nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Autorităţile vor întocmi o nouă bază de date în care vor fi trecuţi toţi şoferii şi toate maşinile din România. Este vorba despre Registrul naţional de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate, ce va fi creat și gestionat de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Este un registru electronic, cu datele personale ale tuturor celor care obţin premise de conducere, dar şi cu datele de identificare ale maşinilor care se înmatriculează sau re-înmatriculează în România. Datele vor fi păstrate timp de zece ani.

În acest registru se trec şi autoturismele a căror înmatriculare se suspendă de drept, în cele două cazuri de mai sus, iar datele vor fi păstrate timp de cinci ani.



12