Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, între orele 08:00 – 12:00, pe Autostrada A1, pe sensul dinspre București către Pitești, între kilometrii 30+543 metri – 32, este restricționată circulația rutieră pe prima bandă pentru a permite efectuarea de reparații asfaltice.
De asemenea, între orele 08:30 – 17:00, pe autostrada A2, pe sensul dinspre Constanța spre București, între kilometrii 187-186, se restricționează circulația rutieră pe banda a doua, pentru efectuarea lucrărilor de reparații la partea carosabilă.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă în zonele cu restricții, să respecte semnificația semnalizării temporare, asigurându-se foarte bine înainte de schimbarea benzii de circulație, semnalizând din timp efectuarea acestei manevre!