Atenţie, şoferi! Restricţii de trafic rutier în Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De la 1 aprilie Lucrări pentru amplasarea pasarelelor pietonale

Atenţie, şoferi! Restricţii de trafic rutier în Mamaia

Eveniment 31 Martie 2014 / 00:00 3092 accesări

Atât turiştii, cât şi constănţenii - conducători auto şi pietoni - se vor bucura, din această vară, de existenţa a trei pasarele pietonale. Dar asta nu este neapărat o noutate. Mai ales în condiţiile în care s-a tot vorbit despre montarea celor trei pasarele care vor avea rolul de a fluidiza traficul rutier în trei zone importante din staţiune: Satul de Vacanţă, Cazino şi hotel Rex. Sunt trei puncte în care, în perioadele de vârf ale sezonului estival, se formau cozi interminabile de maşini la trecerile de pietoni, mai ales la semaforul de la Satul de Vacanţă, pentru că... şi pietonii trebuiau să traverseze. Prin urmare, pe lângă numărul mare de maşini care tranzitau Mamaia în fiecare vară, o cauză semnificativă în blocarea traficului o reprezentau pietonii care traversau bulevardul. Nici asta nu ar fi o noutate, pentru că orice persoană care a ajuns în Mamaia, în plin sezon estival, a simţit acest lucru pe pielea ei. Mai ştim şi că pasarelele ar fi trebuit să fie deja gata. La 1 decembrie. Administraţia locală, care s-a ocupat de implementarea proiectului (care, apropo, se face cu bani europeni), s-a lovit, însă, de probleme neprevăzute. În momentul în care s-a săpat pentru turnarea fundaţiilor la pasarele, s-a descoperit că în locul stabilit pentru fundaţii sau în imediata apropiere existau conducte de gaz, apă sau canalizare. Este vorba despre conducte vechi, care nu erau trecute cu exactitate în planurile pe care le aveau furnizorii de utilităţi publice şi, prin urmare, lucrările de turnare a fundaţiilor au fost stopate pentru o perioadă. Era nevoie ca acele conducte să fie deviate. Între timp a venit iarna şi, uite aşa, 2013 nu a mai fost anul în care să fie montate mult-doritele pasarele pietonale. S-a amânat totul pentru primăvara lui 2014. În tot acest timp, specialiştii de la furnizorii de utilităţi şi cei ai Primăriei Constanţa au stabilit cum şi pe unde vor fi deviate conductele. S-a convenit că cele de apă care se află pe partea lacului Siutghiol vor fi deviate sub prima bandă de circulaţie. Nu oricum. Vor fi construite canale de protecţie, pentru ca acele conducte să nu fie în niciun fel afectate de trafic şi de vibraţiile produse de acesta. În plus, în dreptul pasarelelor pietonale au fost băgate în subteran toate cablurile care fluturau pe stâlpi până acum. Şi conductele de gaz vor fi deviate şi protejate în aşa fel încât să nu afecteze lucrările şi nici să nu fie pusă în pericol furnizarea de gaz. „Trebuie să se finalizeze aceste lucrări până la 9 aprilie. Aşa ne-am planificat şi sperăm să nu mai fie întârzieri“, a declarat managerul proiectului de construcţie a pasarelelor, Vaveghiul Borali. Dar astea sunt detalii la care se pricep mai bine inginerii.

PE UNDE PUTEM CIRCULA Pe noi, cei care vrem să ajungem în această perioadă în staţiunea Mamaia, ne interesează faptul că în zona Satului de Vacanţă, de la 1 aprilie, va fi deviat traficul rutier. Reprezentanţii Primăriei ne-au explicat pe unde se va circula de la 1 aprilie până la 24 aprilie, când aceste lucrări ar trebui să fie finalizate. Concret, în această perioadă, circulaţia pe sensul dinspre Constanţa spre Năvodari, pe bulevardul Mamaia, va fi deviată pe aleea din faţa hotelului Perla cu ieşire în sensul giratoriu de la Aqua Magic. Pe sensul dinspre Năvodari spre Constanţa, circulaţia autovehiculelor va fi deviată de la fosta staţie de taxare - intrarea în staţiunea Mamaia pe linia de centură cu ieşire în bulevardul Alexandru Lăpuşneanu. În plus, între 1 şi 15 aprilie, în zonele Cazino şi hotel Rex, circulaţia pe bulevardul Mamaia va fi restricţionată pe câte două benzi pe fiecare sens, putându-se merge pe o distanţă de două sute de metri numai pe câte un sens de o parte şi de alta a axului drumului. În momentul în care vor fi montate pasarelele, traficul în cele trei zone va fi blocat mai multe zile pentru câte zece ore. Totodată, devierile auto din zona Satului de Vacanţă şi restricţiile din zonele Cazino şi hotel Rex vor fi semnalizate şi marcate corespunzător.

DATĂ DE FINALIZARE După ce se va termina cu devierea conductelor, se va trece la montarea pasarelelor. Repede. Specialiştii ne spun că e musai ca ele să fie gata până la 15 mai. Şi asta pentru că legislaţia nu permite ca în perioada sezonului estival să se deruleze lucrări de construcţie în staţiunile de pe litoral. „Avem o lege pe care trebuie să o respectăm şi ne vom conforma. Cred, totuşi, că vom termina până la 1 mai, pentru că trebuie să primim turiştii“, a mai spus Vaveghiul Borali. Dacă toate astea vor fi gata în termenele stabilite, la 1 mai vom avea trei pasarele cu o arhitectură demnă de o staţiune turistică europeană. Ele vor deveni adevărate atracţii turistice: pasarela iaht va fi amenajată în zona trecerii de pietoni Sat Vacanţă, a doua - năvodul şi pescăruşul - în zona Cazino, iar a treia - un val retro - va fi în zona hotelului Rex. „Ele vor fi, în sine, obiecte de artă. Vor fi excepţionale. Sunt convins că mare parte dintre turişti, aşa cum acum merg pe pasarela din mare să se fotografieze, vor face fotografii pe aceste spectaculoase pasarele pietonale. Vor fi desfiinţate trecerile de pietoni şi vor fi utilizate doar aceste pasarele, datorită cărora se va fluidiza mult traficul“, declara primarul Constanţei, Radu Mazăre, la inaugurarea lucrărilor de construire a pasarelelor pietonale din staţiune. Un alt detaliu ce merită menţionat este că pasarelele de la Satul de Vacanţă şi hotel Rex vor avea lifturi speciale pentru persoanele cu handicap, iar la cea de la Cazino, accesul se va putea face pe aceeaşi rampă pe care vor urca toţi pietonii, pentru că acolo nu există scări, iar rampa este una uşoară.

Chiar dacă traficul rutier va fi deviat de la 1 aprilie, ieri, în zona Satului de Vacanţă, conducătorii auto care au ajuns pe lângă hotelul Oxford dinspre oraş au fost nevoiţi să intre în staţiunea Mamaia prin altă parte, pentru că lucrările au fost precedate de o avarie la unele conducte, motiv pentru care a fost nevoie de închiderea acelui sector de drum. În plus, accesul în staţiunea Mamaia fusese blocat şi dinspre bulevardul Mamaia, din aceleaşi motive, şoferii fiind obligaţi să circule spre b-dul Aurel Vlaicu. Restricţiile au fost valabile doar ieri, iar de aseară se circulă normal.



12