Atenţie, şoferi! Trafic intens pe Autostrada Soarelui!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atenţie, şoferi! Trafic intens pe Autostrada Soarelui!

Social 25 Iulie 2016 / 08:16 732 accesări

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că, pe autostrada A2 București – Constanța, traficul rutier este intens pe sensul de mers către Constanța, iar la stația de taxare de la Fetești s-a format o coloană de autovehicule (care se întinde pe aproximativ 500 de metri). De asemenea, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autovehicule, se circulă îngreunat la km 136-137. Autovehiculele implicate în acest eveniment rutier au fost scoase pe banda de urgență.

Poliţiştii de la Rutieră amintesc şoferilor că prin staţia de taxare se poate trece liber, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa de pod să se plătească înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre staţiile autorizate de distribuire a carburanţilor sau prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577 (detalii pe site-ul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - http://www.cnadnr.ro/pagina.php?idg=316).

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite în trafic, conducătorii auto care se deplasează pe autostrăzi sunt sfătuiți:

- să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare, care să le permită să oprească în condiţii de siguranţă;

- să respecte limitele legale de viteză;

- să folosească luminile de întâlnire;

- să se asigure şi să semnalizeze când schimbă banda de circulaţie;

- să pună în funcţiune luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc;

- să acorde prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii;

- să nu circule sau să oprească pe banda de urgenţă, exceptând cazurile justificate;

în cazul în care observă, la plecare, că numărul de autovehicule aflate în trafic este foarte mare, să aştepte până ce intensitatea circulaţiei mai scade.

Taguri articol


12