Atenție unde țineți lumânarea de Înviere!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pompierii avertizează

Atenție unde țineți lumânarea de Înviere!

Eveniment 05 Aprilie 2018 / 17:44 483 accesări

Perioada sărbătorilor este una care ridică multe probleme și din punct de vedere al siguranței. Și cum de-a lungul vremii pompierii s-au lovit de mii de evenimente neplăcute, înainte şi pe timpul Sfintelor Sărbători de Paşti, efective din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa vor fi angrenate într-o serie de activităţi ce au drept scop asigurarea nivelului de protecţie şi siguranţă a cetăţenilor şi evitarea producerii unor evenimente ce ar putea umbri aceste sărbători. Astfel, pe durata desfăşurării manifestărilor religioase cu public numeros se vor executa misiuni de supraveghere pentru respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor şi pentru asigurarea unui răspuns prompt în situaţia producerii unor evenimente nedorite.

În acest sens, în noaptea Înviere, echipajele SMURD vor asigura răspunsul la solicitările cetăţenilor pentru acordarea primului ajutor în caz de urgenţă medicală. De asemenea, echipaje de pompieri vor fi dislocate din subunităţile inspectoratului şi amplasate în puncetele cheie, cu public numeros, pentru gestionarea oricărei situații în care viața oamenilor este pusă în pericol. Totodată, cadrele Inspecţiei de Prevenire desfăşoară activităţi de îndrumare şi control privind respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la lăcaşuri de cult la toate riturile din judeţ.

Pentru ca Sfânta Sărbătoare a Paştelui să fie petrecută în linişte şi fără incidente tragice, pompierii recomandă atât preoţilor, cât şi credincioşilor, să nu uite câteva reguli de bază:

· cetățenii trebuie să țină lumânările aprinse cât mai departe de haine şi de obiectele combustibile precum icoane, decoruri, mobilier, coroane;

· pentru evitarea supraaglomerării bisericii, se recomandă ca slujbele să se organizeze în exterior, iar atunci când se desfăşoară în interior, se va permite accesul credincioşilor în limita capacităţii construcţiei;

· parcarea autoturismelor şi autocarelor se va face în vecinătatea lăcaşurilor de cult astfel încât să nu blocheze ori îngusteze căile de acces necesare pentru intervenţia autospecialelor de stins incendii;

· amenajarea unor locuri speciale, în exteriorul lăcaşurilor de cult, pentru depunerea lumânărilor aprinse, se va face la o distanţă de siguranţă faţă de construcţii, dotate cu tăvi metalice umplute cu nisip;

· asigurarea dotării corespunzătoare cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor şi menţinerea acestora în stare permanentă de funcţionare;

· în situaţia izbucnirii unui incendiu, se va asigura operativ evacuarea persoanelor din construcţie, a valorilor adăpostite, concomitent cu desfăşurarea primei intervenţii cu mijloacele tehnice din dotare şi cu anunţarea imediată a pompierilor, la numărul unic de apel de urgenţă 112.



12