Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, vineri, o serie de atenţionări de călătorie pentru Ungaria, Croaţia şi Slovenia, informându-i pe cei care doresc să se deplaseze în aceste ţări asupra faptului că au fost emise avertismente meteorologice care prevăd ninsori abundente.
UNGARIA Astfel, MAE informează cetăţenii români asupra faptului că Institutul Naţional de Meteorologie din Ungaria a emis cod portocaliu de ninsoare şi viscol pentru judeţele Zala, Somogy şi Baranya şi cod galben de ploaie îngheţată în judeţele Bács-Kiskun, Békés, Csongrád, Fejér, Tolna, Vas şi Veszprém, pentru data de 24 ianuarie. MAE recomandă tuturor cetăţenilor români care doresc să se deplaseze pe teritoriul acestui stat sau care tranzitează Ungaria să nu pornească la drum fără a consulta site-urile de specialitate. Pentru evitarea eventualelor probleme, este recomandat ca autovehiculele să fie dotate corespunzător pentru trafic pe timp de iarnă şi, cu precădere în cursul nopţii, să existe provizii suficiente de combustibil şi alimente.
CROAŢIA Ministerul de Externe a transmis, de asemenea, o atenţionare de călătorie pentru Croaţia, informând cetăţenii români care se deplasează pe teritoriul acestei ţări cu privire la condiţiile meteorologice nefavorabile. "Astfel, începând din data de 24 ianuarie, regiunea capitalei Zagreb, precum şi partea centrală a ţării se află sub avertizare meteorologică cod portocaliu de ninsoare. Sub avertizare meteorologică cod galben de ninsori şi vânt se află şi partea de est a ţării. În zonele adriatice precum Istria şi Dalmaţia, a fost instituit cod portocaliu de furtună. La această oră nu există autostrăzi, căi ferate, porturi sau aeroporturi închise, însă traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă", menţionează sursa citată. MAE reaminteşte faptul că, pe teritoriul Croaţiei, folosirea echipamentelor de iarnă este obligatorie până la data de 15 aprilie 2014, indiferent de condiţiile atmosferice sau de tipul de vehicul rutier. "Prin echipamente de iarnă se înţelege, pentru autovehicule cu masă de până la 3,5 tone, anvelope de iarnă inscripţionate M+S, pe toate roţile, sau anvelope de vară cu o adâncime a profilului de minimum 4 mm însoţite, la nevoie, de lanţuri pentru roţile de tracţiune. Pentru autobuze, autocare şi vehicule de transport marfă sunt obligatorii lanţurile speciale de zăpadă sau anvelopele de iarnă inscripţionate M+S pe roţile de tracţiune. Contravenţiile pentru nerespectarea condiţiilor menţionate variază între 300 HRK (aprox. 40 euro) şi 700 de HRK (aprox. 90 euro)", precizează sursa citată.
Cetăţenii români care doresc să se deplaseze sau să tranziteze Croaţia sunt sfătuiţi ca, înainte de a pleca la drum, să consulte paginile de internet ale Ministerului Afacerilor Externe (http://www.mae.ro), Companiei Naţionale Croate de Autostrăzi (http://www.hak.hr), Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate (http://www.hznet.hr), Autorităţii Portuare Croate (http://www.portauthority.hr) şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă ( http://www.ccaa.hr).
SLOVENIA De asemenea, MAE informează cetăţenii români care se deplasează pe teritoriul Sloveniei asupra faptului că autorităţile din această ţară au emis un avertisment meteorologic care prevede ninsori abundente în intervalul 24-27 ianuarie. Totodată, din cauza zăpezii, traficul este interzis pentru remorci şi semiremorci pe porţiunea de drum Ajdovščina - Col - Black Top - Godovič - Idrija. De asemenea, începând din data de 25 ianuarie, există posibilitatea să apară restricţionări pentru traficul rutier pentru autovehiculele grele/camioane pe toate autostrăzile din Slovenia din cauza căderilor masive de zăpadă, se arată în comunicatul MAE. Cetăţenii români care doresc să tranziteze Slovenia sunt sfătuiţi să se informeze din timp asupra situaţiei traficului rutier şi a restricţiilor existente, precum şi asupra alertelor meteorologice emise în ţările învecinate. Informaţii privind situaţia traficului rutier în Slovenia pot fi obţinute 24h/24 de la Centrul de informare asupra traficului rutier - http://www.promet.si, precum şi la numerele de telefon 1970 (din Slovenia) şi 00 386 151 88 518 (internaţional).
De asemenea, MAE recomandă atât consultarea Ghidului de călătorie pentru iarnă, pus la dispoziţie în decembrie 2013, cât şi a pliantului şi a spotului aferente acestuia (http://www.mae.ro/node/23896).