Cetăţenii români care au de gând să călătorească în Grecia în perioada următoare cu autoturismul personal sunt atenţionaţi de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că există probleme în legătură cu aprovizionarea cu combustibil la majoritatea staţiilor de benzină din această ţară. Potrivit MAE, sincopele în aprovizionarea cu benzină, care sunt consecinţa declanşării grevei transportatorilor de marfă pe data de 26 iulie, au dus la formarea de cozi foarte mari la staţiile de benzină. Sindicatul transportatorilor de marfă din Grecia a anunţat că nu va renunţa la măsura de protest până când revendicările sale nu sunt rezolvate, explică MAE adăugând că, în acest context, există riscul apariţiei unor perturbări în aprovizionarea cu marfă a magazinelor care asigură bunurile de larg consum pentru populaţie, precum şi riscul blocării circulaţiei ferry-boat-urilor spre insule. În acelaşi timp, proprietarii de staţii de benzină au anunţat intenţia de a intra în greva generală începând din data de 27 iulie, în semn de protest faţă de intenţiile guvernului elen cu privire la înfiinţarea şi funcţionarea staţiilor de benzină, potrivit MAE. Ministerul atrage atenţia cetăţenilor români care călătoresc în Grecia că există posibilitatea unor măsuri de protest spontane, menţionând că, luni, transportatorii au blocat autostrada care face legătura între Atena şi Lammia, conducătorii auto fiind obligaţi să urmeze rute ocolitoare.