Azi este ultima zi în care contribuabilii persoane fizice şi juridice care reţin la sursă impozitul pe venit (cu excepţia impozitului din salarii datorate de microîntreprinderi, asocieri fără personalitate juridică constituite între persoane fizice precum şi persoane fizice care desfăşoară activităţi independente, acestea avînd obligaţii trimestriale) mai pot depune, la sediul Administraţiei Finanţelor Publice, formularul 100 - privind obligaţiile de plată la bugetul de stat general consolidat. Totodată, amintiţii contribuabili mai pot calcula, reţine şi vira pe ultima sută de metri, azi, impozitul pe venitul persoanelor fizice. Nerezidenţii care au obţinut venituri în ţara noastră şi n-au declarat impozitul deocamdată trebuie să facă acest lucru tot astăzi, pentru că le expiră termenul lunar. Persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România trebuie să depună formularul 224 - privind veniturile sub formă de salarii din străinătate pînă pe data de 25 a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul. Calendarul obligaţiilor fiscale pentru următoarea lună indică un singur termen limită pentru contribuabili, respectiv ziua de 25 aprilie, dată pînă la care trebuie să fi fost depuse formularele 100 şi 224. Tot pînă la 25 aprilie trebuie să fi fost calculate, reţinute şi virate impozitul aferent trimestrului I pe 2008 şi impozitul pe venitul persoanelor fizice. Referitor la veniturile din salarii şi impozitul reţinut lunar la sursă (potrivit art. 52, alin.1, lit.d Cod Fiscal aferent trim. I 2008) trebuie ştiut că la acelaşi termen din aprilie trebuie să fie încheiate calculul, virarea şi declararea impozitelor si contribuţiilor aferente.