“Atitudinea lui Băsescu nu va stinge obrăznicia anarhiştilor, ci o va încuraja“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PC

“Atitudinea lui Băsescu nu va stinge obrăznicia anarhiştilor, ci o va încuraja“

Politică 30 Iulie 2010 / 00:00 383 accesări

Preşedintele PC Covasna, Doru Decebal Feldiorean, îşi exprimă dezamăgirea faţă de “lipsa de demnitate” a preşedintelui Traian Băsescu, care, la Băile Tuşnad, “a acceptat să asculte la căşti” discursurile unor cetăţeni români, adăugând că această atitudine “nu va stinge obrăznicia anarhiştilor, ci, din contră, o va încuraja”. Feldiorean susţine că manifestarea desfăşurată la Băile Tuşnad reprezintă, în opinia filialei Covasna, o nouă provocare la adresa integrităţii şi suveranităţii României. În opinia conservatorilor covăsneni, ar fi fost democratic dacă acei cetăţeni români prezenţi la “şueta antiromânească” ar fi vorbit în limba oficială, arătând respectul cuvenit preşedintelui ţării în care sunt minoritari. PC Covasna solicită Guvernului, Parlamentului şi celorlalte instituţii ale ţării să îndrepte, prin fapte, “lipsa de demnitate naţională a comportării preşedintelui”.

Taguri articol


12