ATLANTYKRON la Constanţa, un fenomen românesc unic în lume!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Amintiri despre viitor“ - Academia de Vară Atlantykron continuă după 27 de ani

ATLANTYKRON la Constanţa, un fenomen românesc unic în lume!

Cultură 27 Iulie 2016 / 17:40 9495 accesări

Între 29 iulie şi 7 august, la Capidava, judeţul Constanţa, se va desfăşura Academia de Vară pentru Tineret, Ştiinţă, Viitorologie şi Science Fiction ATLANTYKRON - ediţia 27.

Purtând genericul „Amintiri despre viitor”, Atlantykron este singurul eveniment de acest gen din România cu o tradiţie de 27 de ani şi, potrivit multor invitaţi speciali din străinătate, un eveniment de profil unic în lume. Inedita Academie, organizată în natură şi departe de civilizaţia urbană, are ca scop accesul la cunoaştere al tinerilor şi reuneşte experţi de talie mondială (din care unii au primit Premiul Nobel şi predau gratuit cursuri tinerilor interesați) şi tehnologie de ultimă generaţie, pe o insulă care are mai puţin de 1 km2. Aici se desfăşoară demonstraţii ştiinţifice şi cursuri de artă sau de comunicare aşa cum în nicio şcoală nu se predau, stând pe iarbă, sub cerul liber, sub stele. Organizatorii actualei ediţii a Academiei Atlantykron sunt Centrul Pentru Studii Complexe şi Fundaţia World Genesis din SUA în colaborare cu Societatea CYGNUS din Suceava, cu Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport şi cu sprijinul Ştiinţă şi Tehnică şi al societăţii Alro.

Alexandru Mironov şi Dumitru Prunariu, prezenţi ca în fiecare an

Sunt aşteptaţi circa 500 de tineri participanți, lectori, invitaţi şi organizatori din toate zonele ţării. Printre invitaţi, şi-au confirmat prezența personalităţi de marcă din ştiinţă, cultură, artă sau sport din România, SUA, Irlanda şi Italia. Astfel, sunt aşteptaţi să participe şi să susţină cursuri sau prezentări: Alexandru Mironov, scriitor, jurnalist de ştiință, fondator al Programului Atlantykron; prof. dr. Leon Zăgrean, şeful Catedrei de Fiziologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti; dr. Pierre de Hillerin, director al Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport; dr. Teodor Vasile, doctor în psihologie şi în ştiinţe medicale alternative; Wargha Enayati, fondatorul reţelei private de sănătate „Regina Maria“; jurnaliştii şi scriitorii Cristian Tudor Popescu, Bogdan Ficeac şi Val Vîlcu; Lucian Boronea - vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi director general Accent Travel & Events; maestrul în artă culinară Petrişor Tănase; scriitorul Peter Moon (SUA); Dan Farcaş, scriitor, matematician şi cercetător al fenomenului OZN; Ana Nicolau, directorul Grupului NEMIRA; Radu Dop, specialist în „medicină critică”; scriitorii Aurel Cărăşel şi Sebastian A. Corn (Florin Chirculescu), dr. Cristian Presură, fondatorul Asociaţiei „Ştiinţă pentru toţi“, dr. Alan Hutchins (SUA), chiropractician. Invitaţi virtuali, care vor susţine teleconferinţe, sunt: Dumitru Dorin Prunariu, astronaut, primul (şi singurul) român care a zburat vreodată în spațiul cosmic; cercetătoarea americană Erisa K. Hines (Jet Propulsion Laboratory); Ph. dr. David Anderson, fondator al Fundaţiei World Genesis, cercetător pasionat de experimentele în spațiu-timp, fondator al unui laborator american de cercetare a călătoriei în timp; parlamentarul canadian de origine română Corneliu Chişu; dr. Florin Munteanu, preşedintele Centrului pentru Studii Complexeşi Jacque Fresco, futurolog american.

Ce se întâmplă, de fapt, la Academia Atlantykron

„Academia Atlantykron reprezintă o şcoală de vară, organizată în natură şi dedicată cunoaşterii. Pentru zece zile pe an, pe un ostrov sălbatic în mijlocul Dunării, de mărimea unui stadion de fotbal, care devine prietenos doar în această perioadă, aducem tehnologii de înaltă performanţă, lectori de marcă, invităm virtual, prin teleconferinţe, specialişti din întreaga lume să ne împărtăşească din experienţa lor. Activităţile din timpul Academiei Atlantykron acoperă un palier larg, pornind de la ştiinţă şi cultură până la artă şi sport. Aici au loc peste 30 de activităţi interesante, 24 de ore din 24. De-a lungul timpului, pe această insulă au trecut peste 10.000 de tineri şi invitaţi, care au învăţat reciproc, unii de la alţii. Fără falsă modestie, acest eveniment, chiar fenomen, aş putea spune, a influenţat vieţile multor oameni. Cei mari își pot găsi un loc de muncă pentru că aici vin şi reprezentanți ai marilor corporații, iar celor mici le oferim din diversitatea vieții cu zi cu zi. Adolescenţii au şansa de a se schimba şi de a se orienta în viaţă, în carieră, iar invitaţii şi lectorii găsesc multe idei interesante în urma brainstorming-urilor organizate în mijlocul naturii. Mulţi tineri au evoluat în carieră şi datorită informaţiilor şi conexiunilor obţinute în timpul Academiei Atlantykron, o parte din ei deţinând, în prezent, afaceri proprii, asociaţii, firme de cercetare sau fiind manageri şi lideri în diverse domenii, pornind de la ştiinţă, corporaţii, până la mass-media şi relaţii publice. Modelul pe care l-am aplicat la acest eveniment a plăcut multora şi a fost preluat în România - ofer exemplul recentei Academii de vară „Samuel von Brukenthal“ de la Avrig -, precum şi în alte ţări”, a declarat Sorin Repanovici, coordonatorul general al Academiei Atlantykron.

Potrivit echipei de organizare a Academiei Atlantykron, oamenii pot proiecta viitorul, cel mai eficient, în mijlocul naturii - natură de care nu trebuie să ne despărţim niciodată. Ca un paradox, semnalul de telefonie mobilă nu este satisfăcător în regiune, în schimb, pe insulă este asigurată conexiune wireless la internet şi sunt sute de device-uri de ultimă oră. Multe evenimente şi idei sunt transmise de la faţa locului pe internet şi, pe de altă parte, în fiecare zi este asigurată comunicarea cu invitaţii virtuali prin intermediul videoconferinţelor.

ATELIERELE ATLANTYKRON 2016

Academia de vară Atlantykron are următoarele secţiuni: Ştiinţă, Cultură, Artă şi Sport.

Iată câteva exemple, structurate pe ateliere:

1. ŞTIINŢĂ: Tehnologiile viitorului îndepărtat (lector: dr. Cristian Presură); Robotics @ ACS (lectori: reprezentanţi ai comunităţilor Robolab, Codette, EAP-InGear din cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare - Universitatea Politehnică din Bucureşti); Autodezvoltare personală şi remodelare psihosomatică. Reconectarea creativă cu sinele şi Universul (Instructor: dr. Teodor Vasile); Science Camp Robotics (coordonatori: ScienceHUB, Romanian Lego User Group, Symme3D si Robofun, Universitatea din Suceava, Societatea Stiinţifică Cygnus coordonator: Dan Milici, prodecan al Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava); Comunicaţii radio (lector: Mihai Stanca); Teoria călătoriei în timp (lector: scriitorul american Peter Moon); Astronomie (instructor: Bogdan Bănărescu); Hackathon (lector: Bogdan Cismariu); Introducere în antreprenoriat; As Above. As Below (lector: chiropracticianul Alan Hutchins); Curs de prim ajutor (medicii Radu Berca şi Geo Bobârnac).

2.CULTURĂ: Concursul de proză science fiction Atlantykron, sponsorizat de Mastercard (se vor acorda 6 premii pentru povestire şi schiţă, în valoare totală de 4.100 de lei. Juriu: prof. Aurel Cărăşel, Cătălin Badea Gheracostea, Alexandru Mironov, Lucian Cristian Oancea); Enciclopedia lucrurilor inexplicabile din istoria umanităţii; Atelier de scriere literară japoneză - Haiku (lector: Ana Olimpia); Atelier de scriere literară (coordonator: Eugen Lenghel); Când ideile Science Fiction devin realitate (coordonatori: prof. Aurel Cărăşel şi Sorin Repanovici); Business şi viaţă ca jocuri: cum să participi, cum să câştigi (lector: Bruno Medicina, life coach şi scriitor italian); Curs interactiv de istorie şi critică literară (lector: Cătălin Badea Gheracostea); lansări de carte, editura Pavcon (Constantin D. Pavel, Ovidiu Vitan, Traian Bădulescu).

3. ARTĂ:Concursul de arte vizuale „Aurel Manole”; Cursul de arte vizuale - între istorie şi viitor, repere plastice în creaţie liberă (Coordonatori: prof. Valentin Ionescu, Mihai Ciorbaru, Gabriel Grosu); Curs de artă pentru copii (instructori: Cristina Repanovici şi Noel-Theodora Vasile); Atlantykron’s au talent (coordonator: Heidi Farley, Irlanda), Fotografia A-Z, concepte de artă (Instructor: Andrei Barbu); Muzică şi divertisment (coordonator: Mihai Axinte).

4. SPORT: Sport şi competiţie (animatori: Teodor Grosu, Vicenţiu Grosu), Chi Gong (instructor - Peter Moon), Skandenberg, darts, badminton, tir cu arcul.

Directorul de imagine şi sunet al Academiei Atlantykron este, de 17 ani, experimentatul inginer de sunet Mihai Manea (DJ Croco). Membru al formaţiei Barock, are o experienţă în domeniu de circa 40 de ani, lucrând cu mulţi artişti români şi internaţionali. Atlantykron are şi un post de radio cu circuit închis, al cărui responsabil este Daniel-Sorin Dobrescu (Aka Scuba).

Echipa de organizare a Academiei Atlantykron este formată din Sorin Repanovici (coordonator general), Valentin Tănase, Nicolae Dobre, Cristian Panfilov, Mihai Manea „Croco”, Gabriel Grosu, Daniel Pârcălăbescu, Traian Bădulescu, Bogdan Cismariu, Gabriel Vâlsan şi Bogdan Ioan.

Scurtă istorie

Programul ATLANTYKRON se desfăşoară de 27 de ani şi a fost prezentat cu deosebit interes de către mass-media din România, televiziuni, posturi de radio, ziare, reviste sau edituri. Au fost realizate zeci de reportaje, documentare, au fost publicate cărţi, au fost concepute filme. Începând din 1990, Atlantykron s-a aflat în organizarea şi sub tutela Ministerului Tineretului şi Sportului şi a primit permanent sprijin şi susţinere din partea mai multor agenţii guvernamentale (Ministerul Agriculturii prin ANIF, Regia Natională a Pădurilor), din partea autorităţilor locale - Primăria Cernavodă, a agenţilor economici locali - Centrala Nuclearo-electrică de la Cernavodă, ELCOMEX, ARGOS. La desfăşurarea acestui proiect sunt implicate mai multe organizaţii neguvernamentale de tineret din ţară şi străinătate, precum Centrul pentru Studii Complexe, Societatea Ştiinţifică CYGNUS, Asociaţia Română pentru Sport şi Cultură, Forum IT, dar și unele organizaţii şi instituţii din SUA, precum World Genesis Foundation.

În 1990, un mic grup de tineri iubitori de science fiction a ales această insulă îndepărtată drept un loc ideal, deşi sălbatic, unde să se desfăşoare festivalul anual de science fiction, ocazie care le oferea şansa să studieze şi să înveţe unii de la ceilalţi. Timpul a trecut, condiţiile s-au schimbat, dar setea de cunoaştere şi de experienţe noi a rămas. După 10 ani, festivalul s-a transformat într-o Şcoală de Vară. Tradiţia a continuat, având în fiecare an sprijinul Guvernului şi al unor organizaţii neguvernamentale din întreaga lume. În acest an, Academia sărbătoreşte a 27-a ediţie, peste un sfert de secol de existenţă neîntreruptă. De-a lungul timpului, pe această insulă au trecut peste 10.000 de invitaţi, participanţi, organizatori.

Printre cei mai importanţi ani ai Academiei Atlantykron s-au numărat 1999, când ediţia a fost dedicată Eclipsei totale de soare, 2001 - când insula a găzduit Eurocon, Convenţia Europeană de Science Fiction şi 2014 - când Academia a aniversat 25 de ani de existenţă. Menţionăm că Academia Atlantykron a găzduit, de-a lungul anilor, numeroase personalităţi, precum scriitorii de SF Norman Spinrad (preşedintele Societăţii Scriitorilor de SF şi Fantasy din SUA la acea vreme), Joe Haldeman, Robert Sheckley, Alain LeBussy, Ion Hobana, astronomul Harald Alexandrescu, artiştii Ioan Gyury Pascu, Cristian Greţcu, formaţia Barock, geneticianul Jonathan Cowie, Bridget Willkinson (preşedinte al Societăţii Europene de SF), biologul Alexandru Ecovoiu, Gheorghe Fodoreanu (fost preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism), Peter Moon (scriitor american), astronautul Dumitru Prunariu, naistul Nicolae Voiculeţ etc.

Un film de prezentare a Academiei de Vară Atlantykron, publicat pe YouTube în septembrie 2008, realizat şi prezentat de David Anderson, a atins un record mondial la numărul de accesări pentru un film educaţional. Intitulat “Next Generation: Atlantykron”, filmul a ajuns în prezent la peste 8 milioane de vizualizări! În 2014, echipa de organizare Atlantykron a organizat, în parteneriat cu Innovation Travel şi cu Autoritatea Naţională pentru Turism, conferinţa „Dunărea, comoara turistică a României”, care a reunit peste 300 de participanţi şi invitaţi. În ziua conferinţei, naistul Nicolae Voiculeţ a susţinut un concert memorabil.

În 2015, Academia Atlantykron a primit, pentru cei 25 de ani de activitate aniversaţi în 2014, câteva distincţii binemeritate, precum nominalizarea acordată la Gala revistei Foreign Policy la secțiunea cercetare, alături de Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”, toţi laureaţii premiilor Ad Astra 2014 şi o serie de cercetători români remarcabili din ţară şi străinătate, precum şi nominalizarea acordată de Radio România Cultural la secţiunea “Educaţie şi învăţământ”.

Atlantykron este o insulă sălbatică, un loc care doar pentru zece zile pe an are parte de focuri de artificii, conectare la electricitate, internet de mare viteză pentru conferinţele virtuale - idee science fiction la primele ediţii din anii '90 -, ecrane mari pe care sunt proiectate imagini în premieră de pe Marte şi, nu în ultimul rând, conferinţele susţinute de specialişti din domeniile ştiinţei, culturii, artei şi comunicării.

An de an, înainte de organizarea evenimentului sunt notificate toate autorităţile statului, respectiv Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, Prefectura Judeţului Constanţa şi Primăriile celor două comunităţi - Cernavodă şi Topalu -, împreună cu care se dispun măsurile specifice pentru astfel de evenimente şi se obţin toate autorizaţiile necesare. Timp de 10 zile, 24 de ore pe zi, pe insulă se află o echipă medicală formată din 6 membri, Poliţia de frontieră, precum şi o firmă privată de pază şi protecţie, pentru a asigura securitatea deplină a participanţilor. Organizatorii şi toţi cei implicaţi în zona de securitate a participanţilor comunică între ei prin sistemul radio cu circuit închis pentru a minimiza timpul de intervenţie în cazul urgenţelor.

Pentru mai multe informaţii despre programul academiei de vară şi lista invitaţilor, puteţi vizita www.atlantykron.org sau pagina oficială de Facebook https://www.facebook.com/Atlantykron.



12