Atleții constănțeni au cucerit 13 medalii la Campionatele Naționale indoor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atleții constănțeni au cucerit 13 medalii la Campionatele Naționale indoor

Sport 20 Februarie 2017 / 17:27 707 accesări
Antrenorul Alin Larion (dreapta) alături de medaliații probei de 60 m garduri tineret: Adrian Boldeanu (campionul, în centru), Radu Costache (stânga) și Cristian Nedelcu

Antrenorul Alin Larion (dreapta) alături de medaliații probei de 60 m garduri tineret: Adrian Boldeanu (campionul, în centru), Radu Costache (stânga) și Cristian Nedelcu

Sâmbătă și duminică, la București, a avut loc faza finală a Campionatelor Naționale de atletism în sală pentru seniori și tineret, competiție la care au luat parte 313 atleți de la 84 de cluburi, 198 de băieți și 115 fete. Bilanțul celor 14 sportivi legitimați la CS Farul Constanța care s-au aliniat la start este de 13 medalii, dintre care cinci de aur, cinci de argint și trei de bronz. „Consider acest bilanț ca unul între bun și foarte bun. Au fost și câteva nerealizări, dar nu majore”, apreciază Dumitru Mihăilescu, vicepreședintele clubului constănțean.

Unul dintre performerii competiției a fost Cristian Radu (născut în anul 1996), sportiv cu dublă legitimare, CSM Ploiești și Farul (antrenor Robertino Tănase), care a ocupat primul loc în proba de 400 m atât la seniori, cât și la tineret.

Alt campion național de seniori este Cristi-Nicușor Boboc (1994, CS Farul - CSU Galați, antrenor Daniel Cojocaru), care s-a impus la triplusalt cu o săritură de 16,16 m, întrecându-l cu 22 de centimetri pe mult mai experimentatul Marian Oprea (36 de ani)! Bronzul acestei probe, cu 15,73 m, i-a revenit talentatului Răzvan Grecu (CSȘ 1 Constanța - CS Farul, antrenor Daniel Cojocaru), atlet care este abia în primul an ca junior 1, fiind născut în 1999! Grecu a cucerit aurul la tineret, fiind urmat de un alt farist, Cristian Constantin (1996, antrenor Carmen Botea), clasat al cincilea la seniori. Tot la triplusalt, Florin-Alexandru Vișan (1999, LPS Constanța - CS Farul, antrenor Carmen Botea) a ocupat locul 7 la seniori și locul 4 la tineret. Vișan a evoluat și în proba de săritură în lungime, ocupând locurile 12 la seniori și 8 la tineret. La lungime a concurat și Constantin - 8 la seniori și 5 la tineret.

Cu o medalie de argint revine acasă Ionuț Neagoe (1994, CS Farul - CSU Pitești, antrenor Angela Popescu), care a ocupat locul 2 la lungime și locul 4 la 60 m plat.

De remarcat că, în proba de 60 m garduri, podiumul la tineret a fost acaparat de atleții constănțeni de la CS Farul antrenați de Alin Larion! Campion a devenit Adrian Boldeanu (1995, medalie de argint la seniori), urmat de juniorul Radu Costache (1998, locul 5 la seniori) și de Cristian Nedelcu (1997, dublă legitimare cu CSU Galați, locul 8 la seniori). Tot la 60 m garduri, Cornel Bănănău (1991, Farul - CSM Craiova, antrenor Anca Heltne) a ocupat locul 7.

Juniorul Andrei Cojocaru (1999, CS Farul - LPS, antrenor Eveline Lisenco) a concurat la 400 m, clasându-se pe 13 la seniori și pe 10 la tineret, în timp ce Alexandru Bugheanu (1996, CS Farul, antrenor Alin Larion), la înălțime, a ocupat locurile 11 la seniori și 6 la tineret.

Experimentata Cristina Bujin (1988, CS Farul - Steaua București, antrenor Daniel Cojocaru) a ocupat locul 2 la triplusalt, cu 13,82 m. În aceeași probă, Ioana Manoliu (1999, Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ Constanța - CS Farul, antrenor Carmen Botea) s-a clasat pe 8 la senioare și 5 la tineret. Manoliu a cucerit o medalie de bronz la lungime tineret, probă în care a ocupat locul 6 la senioare.

Sâmbătă, la Istanbul, sunt programate Campionatele Balcanice pentru seniori, competiție la care în lotul național al României au fost selecționați și trei sportivi de la CS Farul. Cristina Bujin și Cristi-Nicușor Boboc vor evolua la triplusalt, iar Cristian Radu va alerga în proba de 400 m plat.

De asemenea, sâmbătă și duminică, la București, va avea loc faza finală a Campionatelor Naționale de atletism în sală pentru juniori, la care cluburile constănțene vor participa cu Răzvan Grecu, Radu Costache, Andrei Cojocaru, Marian Petre (CS Farul, antrenor Alin Larion), Stere Șiangă (Farul - LPS, antrenor Eveline Lisenco), Ioana Manoliu, Florin-Alexandru Vișan, Nicoleta Pușcuță (LPS - CS Farul, antrenor Cătălin Ganera) și Maria Timofei (LPS - Farul, antrenor Niculina Chiricuță).



12