Delegația României a ocupat primul loc în clasamentul Campionatelor Balcanice de atletism în sală, desfășurate sâmbătă, la Istanbul (Turcia), obținând 7 medalii de aur, 6 de argint și 5 de bronz. Podiumul a fost completat de Turcia, cu 6 medalii de aur, și Croația, care a cucerit 3 titluri balcanice.
Medaliile de aur pentru tricolore au fost câștigate de Cosmin Ilie Dumitrache - la 60 m garduri, Mihai Donisan - la săritura în înălțime, Andrei Gag - la greutate, Adelina Pastor - la 400 m, Mihaela Nunu - la 800 m, Ancuța Bobocel - la 3.000 m și ștafeta feminină de 4x400 m (Adelina Pastor, Mirela Lavric, Andrea Miklos și Bianca Răzor), medaliile de argint au fost obținute de Cătălin Câmpeanu - la 60 m plat, Sebastian Mihai Ursachi - la 400 m, Cosmin Trofin - la 800 m, Daniel Ionuț Betej - la 3.000 m, Andreea Ogrăzeanu - la 60 m și Mirela Lavric - la 400 m, în timp ce medaliile de bronz au fost adjudecate de Adrian Vasile - la lungime, Andrei Toader - la aruncarea greutății, ștafeta masculină de 4x400 m (Cosmin Trofin, Daniel Betej, Cristian Vorovenci, Sebastian Ursachi), Florina Pierdevară - la 800 m și Lenuța Burueană - la aruncarea greutății. Singurul constănțean prezent la startul întrecerii, Cristi Nicușor Boboc, sportiv legitimat la CS Farul și pregătit de Daniel Cojocaru, s-a clasat pe locul 5 la triplusalt, cu o săritură care a măsurat 15,65 metri.
Citește și:
Trei titluri naționale pentru atleții de la CS Farul