22 Decembrie 2024, 18:06
Atletul Marian Oprea a ratat, luni, calificarea în finala concursului olimpic de triplusalt de la Rio de Janeiro, după ce a eşuat în toate cele trei tentative din prima rundă.
Oprea a ratat toate cele trei sărituri, calcând de fiecare dată peste limita pragului. Medalia de argint de acum 12 de ani, de la Jocurile Olimpice de la Atena, rămâne performanţa de vârf a sportivului în vârstă de 34 de ani.
Americanul Christian Taylor a înregistrat cea mai bună săritură din calificări, 17.24 metri, la distanţă destul de mare de recordurile mondiale (18.29 metri) şi olimpice (18.09 metri). Chinezul Bin Dong şi americanul Will Claye au venit pe 2 şi 3, cu 17.10, respectiv 17.05 metri.