ATOM - N, pentru a doua oară la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ATOM - N, pentru a doua oară la Constanţa

Justiție 27 August 2010 / 00:00 575 accesări

Universitatea Maritimă Constanţa (UMC) găzduieşte, pentru a doua oară, Conferinţa Internaţională „Advanced Topics in Optoelectronics, Microelectronics and Nanotechnologies, ATOM - N 2010”. Manifestarea, aflată la cea de-a cincea ediţie, se desfăşoară, începând de ieri, până pe 29 august şi este organizată de Universitatea „Politehnica” Bucureşti - Centrul de Cercetare pentru Optoelectronică şi UMC. „Proiectul a început la Politehnica bucureşteană, în 2002, conferinţa fiind organizată o dată la doi ani. În 2008, la invitaţia rectorului UMC, am venit aici şi primirea şi condiţiile oferite de universitatea constănţeană ne-au făcut să decidem ca şi în acest an să alegem UMC. Nu este exclus ca şi peste doi ani să-l organizăm tot aici”, a declarat prof. univ. dr. ing. Paul Şchiopu, din cadrul Universităţii „Politehnica”. Scopul conferinţei este de a oferi un forum interdisciplinar pentru profesori, cercetători, ingineri şi studenţi, să raporteze rezultate, îmbunătăţiri şi măsuri noi pentru educaţie, cercetare şi dezvoltare în activitatea de materiale avansate, nanotehnologii şi optoelectronică, potrivit rectorului UMC, prof. univ. dr. ing. Cornel Panait. La ediţia din acest an participă 88 de profesori, cercetători, ingineri şi studenţi. Dintre aceştia, 21 de participanţi sunt din străinătate, printre ţările reprezentate la acest eveniment numărându-se şi Danemarca, SUA, Ucraina, Republica Moldova, Franţa şi Suedia. Lucrările prezentate în cadrul Conferinţei ATOM - N 2010 vor fi publicate în cadrul unei reviste de specialiatete cotate ISI.

Taguri articol
UMC


12