ATOP susţine colaborarea între instituţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ATOP susţine colaborarea între instituţii

Justiție 17 Aprilie 2008 / 00:00 537 accesări

În cadrul caravanei întîlnirilor cu locuitorii judeţului, reprezentanţii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), al cărei rol este de a creşte gradul de siguranţă în locaţităţile rurale şi de a diminua rata de infracţionalitate pe raza judeţului au ajuns, ieri, în comuna Tortoman. Problemele locuitorilor din Tortoman nu diferă cu mult de cele ale sătenilor din alte comune. Într-un raport prezentat de şeful de post, agent şef Dumitru Iordan, se arată că, de la începutul anului, în Tortoman s-au desfăşurat 32 de acţiuni poliţieneşti, 48 de controale pe timpul zilei şi 45 de patrulări de noapte, au fost întocmite 24 de dosare cu autori cunoscuţi, din care 22 s-au finalizat cu trimiterea în judecată a acestora. La întîlnire, printre autorităţile locale prezente s-a aflat şi membrul ATOP Cristian Cîrjaliu, care a spus că locuitorii trebuie să colaboreze cu poliţia şi cu primarul din localitate şi a sugerat înfiinţarea Poliţiei Comunitare şi la Tortoman. „Trebuie să acceptăm legile europene. Sugerez ca, din două în două zile, şeful de post să dea un raport primarului cu evenimentele care au loc în localitate. Însă trebuie să existe şi colaborare din partea locuitorilor pentru că astfel se crează siguranţă şi veti fi liniştiţi”, a declarat Cîrjaliu. Din discuţii a reieşit că locuitorii comunei se confruntă mai mult cu agresiuni şi, spun ei, mai puţin cu furturi. Sătenii au semnalat că sînt disfuncţii între instituţiile statului şi au cerut celor prezenţi să rezolve problema infracţionalităţii din localitate. „Noi nu ne simţim protejaţi pentru că agresorii umblă liberi prin sat. De ce li s-a dat drumul? Toţi cei care au fost prinşi iniţial, de poliţie, au fost eliberaţi în justiţie. De ce?”, se întreba un localnic. Un alt localnic s-a plîns în faţa reprezentanţilor ATOP de faptul că fiica lui a fost atacată anul trecut de un alt tînăr fără niciun motiv, dar, nici pînă în prezent, agresorului nu i s-a întîmplat nimic, cu toate că el a depus plîngere scrisă oamenilor legii. „Să facem noi legea?”, s-a întrebat omul. Autorităţile prezente au concluzionat că este nevoie de o colaborare mai bună între poliţia din localitate, primar şi, nu în ultimul rînd, locuitorii din Tortoman.



12