Premierul Emil Boc le-a cerut reprezentanţilor Ministerului Dezvoltării să-i prezinte în termen de o săptămână problemele cu care se confruntă beneficiarii proiectelor cu finanţare europeană, precum şi soluţiile propuse pentru sprijinirea acestora. Ministrul Elena Udrea a declarat că sunt situaţii în care procedurile de achiziţie durează chiar şi un an şi jumătate de la semnarea contractelor. Udrea a mai spus că premierul a solicitat informaţii privind atragerea fondurilor europene, situaţia plăţilor, precum şi alte obiective ale ministerului în acest an. Ministrul a adăugat că cel mai important proiect al ministerului este Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, în cadrul căruia Ministerul Dezvoltării va gestiona o schemă de finanţare de patru miliarde de euro.