„Attacca”, din pasiune pentru muzică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Attacca”, din pasiune pentru muzică

Cultură 06 August 2010 / 00:00 561 accesări

Patru tineri pasionaţi de universul sunetelor, studenţi şi masteranzi la Universitatea Naţională de Muzică - violonistul Alexandru Mălaimare (violina I), Dumitru Porcescu (violina II), Vasile Călin (Viola) şi Lucian Nicolescu (violoncel), îndrumaţi de conf. univ. dr. Verona Maier, şi-au făcut apariţia pe scena de concert în urmă cu opt ani. Sub egida Uniunii de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, cei patru membri ai cvartetului „Attacca” s-au prezentat, miercuri seară, la Muzeul de Artă, în faţa melomanilor de la malul mării, cucerindu-i prin prospeţimea, optimismul şi energia cu care şi-au interpretat partiturile. Pentru prima dată prezent în faţa publicului de la malul mării, grupul „Attacca” a ales un repertoriu care îl avantajează din punct de vedere tehnic şi muzical: Cvartetul nr. 1, op. 18, de Ludwig van Beethoven, Divertismentul nr. 1, KV 136, de Wolfgang Amadeus Mozart şi Cvartetul „American” nr. 12. op. 96, de Antonin Dvorak. Aplauzele energice şi sincere pe care cei patru muzicieni le-au primit la final au confirmat talentul tinerilor aflaţi la început de drum, în formula „Attacca”.

Absolvent al Liceului de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, Alexandru Mălaimare a studiat vioara cu prof. Ştefan Gheorghiu, Eugen Sârbu şi Alexandru Tomescu, fiind laureat al importante concursuri. În prezent, student în anul al III-lea, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (UNMB), la clasa prof. Florin Croitoru, Alexandru Mălaimare susţine o bogată activitate concertistică. La fel ca şi colegul său, Dumitru Porcescu, constănţean la origine, a absolvit Liceul de Artă de la malul mării, la clasa prof. Mihai Fănică, în prezent studiind vioara la clasa prof. Florin Croitoru. De-a lungul anilor, tânărul s-a perfecţionat cu prof. Ştefan Gheorghiu, Daniel Podlovski, Petru Munteanu (Germania) şi Dan Claudiu Vornicelu.

Laureat la concursurile naţionale, tânărul violist Vasile Călin a urmat cursurile Liceului de Arte din Buzău, fiind licenţiat al UNMB şi masterand în anul I la clasa prof. Carmen Cristian, perfecţionându-şi tehnica sub îndrumarea violistei Ellen Rose. Lucian Nicolescu, masterand în anul al II-lea, la clasa maestrului Marin Cazacu, a studiat violoncelul, de-a lungul anilor, cu prof. Lucian Filimon, Tiberiu Ungureanu, Laura Buruiană şi Răzvan Suma. De asemenea, este laureatul mai multor concursuri naţionale, având o activitate concertistică ce promite.

Având în comun pasiunea pentru muzică, cei patru tineri pe care îi leagă şi o strânsă prietenie şi-au propus să-şi îmbogăţească repertoriul, să iasă pe noi scene de concert şi chiar să participe la concursuri naţionale şi internaţionale.



12