Sumele alocate programului de trimitere a bolnavilor la tratament în străinătate vor creşte anul acesta cu aproape 59%, pentru programul de hemofilie cu aproape 70%, iar pentru cel de scleroză multiplă - cu circa 15%, potrivit programelor naţionale de sănătate pentru 2010, aprobate de Guvern. Ministrul ...
Liderii organizaţiilor reprezentative ale medicilor de familie au anunţat că, de ieri, nu mai prescriu reţete compensate şi gratuite, întrucât nu au contractul-cadru de acordare a asistenţei medicale, iar normele de aplicare a acestuia „au fost aprobate pe şest”. Preşedintele Asociaţiei ...
Sistemul de coplată, turismul medical şi asigurările de sănătate private vor încuraja construcţia de spitale de către companii, după ce, în 2009, multe astfel de proiecte au fost amânate din cauza crizei, furnizorii de servicii medicale vizând pentru următorii doi ani investiţii de 200 milioane euro. Cu ...
“Am fost informat că fiolele sunt în prezent la Unifarm şi că distribuţia acestora către unităţile sanitare din ţară va putea începe în după-amiaza zilei de luni”, a declarat, ieri, Attila Cseke, ministrul Sănătăţii, aflat într-o vizită de lucru la Râmnicu Vâlcea. Demnitarul a mai spus ...
România este singura ţară europeană fără un sistem medical informatizat, acesta fiind şi motivul pentru care sistemul se confruntă cu pierderi financiare nejustificate, crede ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. „Suntem singura ţară europeană care nu are un sistem medical informatizat şi probabil ...
În acest an va începe procedura de achiziţionare a şase elicoptere destinate activităţii SMURD, care urmează să fie livrate în patru ani, a anunţat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, în plenul Camerei Deputaţilor. El a mai spus că, în 2009, au fost achiziţionate 102 ambulanţe de tip B pentru SMURD ...
Deputatul Eugen Nicolăescu a declarat, ieri, că Sănătatea trece în România prin cel mai prost an din 1990 încoace şi că moţiunea simplă depusă nu îl vizează pe ministrul de resort Attila Cseke, ci întreg guvernul. “Attila Cseke este de doar trei luni la conducerea Ministerului Sănătăţii ...
Reprezentanţi ai românilor din diaspora au trimis adunării Forumului Civic din Covasna şi Harghita un protest faţă de manifestările maghiarilor din 15 martie, de la Cluj, solicitând revocarea din funcţie a ministrului Sănătăţii, Attila Cseke, care „a încurajat încălcările prevederilor ...
PC solicită premierului Emil Boc scoaterea UDMR de la guvernare, pentru „atitudinea total neconstituţională” a doi demnitari ai Guvernului, vicepremierul Marko Bela şi ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. Vicepreşedintele PC Bogdan Diaconu a declarat că ministrul Sănătăţii a fost prezent, luni ...
SMURD are, de ieri, un avion sanitar pentru asigurarea transferului de urgenţă al pacienţilor în stare critică, în cazul în care utilizarea elicopterului nu este posibilă din cauza condiţiilor meteorologice sau nu este eficientă din cauza distanţelor mari. Proiectul umanitar lansat de Fundaţia pentru SMURD ...
Medicii de familie reclamă „nivelul infim de finanţare” a asistenţei medicale primare şi solicită fonduri suficiente pentru 2010, care să poată asigura funcţionarea cabinetelor, fără a fi pusă în pericol furnizarea de servicii medicale populaţiei. Cabinetele cele mai expuse să pună lacăt la ...
Deputatul PSD Mugurel Surupăceanu a adresat o interpelare ministrului Sănătăţii, Attila Cseke, în care îi cere să ia măsuri urgente pentru rezolvarea problemei aprovizionării spitalelor cu heparină, acuzând tendinţa instituirii unui cartel în aprovizionarea cu medicamente a sistemului sanitar, el ...
Preţurile la medicamente nu vor creşte decât cu actualizarea cursului valutar, adică aprox. 6,5%, a anunţat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. El a precizat că Ministerul Sănătăţii (MS) nu doreşte creşterea preţului la medicamente, majorarea care ar urma să se aplice de la 1 aprilie fiind dată de ...
Federaţia „Sanitas” cere ministrului Sănătăţii, Attila Cseke, amânarea procesului de descentralizare a spitalelor şi încheierea unui acord pentru păstrarea locurilor de muncă şi achitarea integrală a salariilor în 2010, în caz contrar sindicaliştii ameninţă cu proteste începând din 15 ...
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” consideră că intenţia Ministerului Sănătăţii (MS) de a forţa salariaţii din sectorul sanitar să obţină gradele şi treptele profesionale prin concurs limitează posibilităţile de dezvoltare a carierei în sistem. Potrivit reprezentanţilor federaţiei, în ...
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, din Bucureşti, prof. univ. dr. Florian Popa, a declarat, sâmbătă, la Conferinţa Naţională a Pacienţilor, că introducerea sistemului de coplată nu este o soluţie pentru ameliorarea bugetului Sănătăţii. “Mă opun total ...