Un proiect al Ministerului Sănătăţii (MS) prevede introducerea unui sistem informatic, în următorii ani, aceasta presupunând şi emiterea de carduri electronice de sănătate. „Trebuie să implementăm un sistem informatic în domeniul sănătăţii, iar o componentă o constituie cardul electronic de ...
Reprezentanţii Romalimenta consideră că declaraţiile ministrului Sănătăţii, Attila Cseke, cu privire la susţinerea externă a introducerii taxei pe alimente sunt \"cel puţin exagerate\" şi induc în eroare populaţia. \"Domnul ministru a făcut publică o singură scrisoare, trimisă de o organizaţie ...
Reintroducerea, din acest an, a rezidenţiatului pe post este un prim pas pentru limitarea plecării medicilor din ţară, prin atragerea acestora spre spitalele mai mici, în afara centrelor universitare, a declarat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. “Planul naţional de resurse umane face parte din ...
PSD s-a arătat în favoarea demiterii celor 577 de directori interimari din spitale, şeful departamentului de Sănătate al partidului, Florian Popa, apreciind drept „valoroasă şi curajoasă decizia ministrului Sănătăţii, Attila Cseke”. “Cred că este o idee valoroasă şi cred că este în ...
“Am avut un dialog eficient cu reprezentanţii „Sanitas”. Ne dorim pentru anul 2010 un parteneriat cu toţi reprezentanţii sindicatelor din Sănătate deoarece vom trece un an greu din punct de vedere financiar”, a declarat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, după întâlnirea pe care a ...
Reacţiile externe în cazul introducerii taxei pe fast-food au fost bune, a anunţat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. Totodată, el a precizat că specialiştii lucrează la actul normativ, dar nu poate estima termenul la care acesta va fi definitivat. „Un exemplu ar fi cel pe care l-am primit din partea ...
Funcţiile de conducere create suplimentar în unităţile sanitare publice vor fi reduse, a anunţat, ieri, ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. Se prevede reducerea numărului de funcţii de conducere (director) cu 28% (577), de la 2069, la 1492. Întrucât, în majoritatea cazurilor, funcţiile de director din ...
Ministerul Sănătăţii (MS) va finaliza până la data de 1 iulie 2010 transferul unităţilor sanitare publice cu paturi către administraţia locală. „Noua formă de organizare a sistemului sanitar, descentralizarea, va însemna echitate în finanţare şi sustenabilitatea finanţării serviciilor medicale ...
Principalul scop al introducerii sistemului de coplată nu îl reprezintă rezolvarea problemelor din sistemul sanitar, ci un mai bun control al fondurilor care intră în sistem, a declarat, ieri, ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. „Prin coplată avem posibilitatea controlului efectuării sau neefectuării ...
Medicii din cabinetele de asistenţă medicală primară, ambulatoriile de specialitate, inclusiv cei din specialităţile paraclinice şi medicină dentară şi din cele de asistenţă medicală de recuperare au obligaţia să acorde servicii medicale pe baza unei programări prealabile, începând cu 1 aprilie ...
Institutul “Cantacuzino” s-a angajat ca, până în 15 aprilie, să finalizeze o serie de lucrări, dar şi de reverificări ale parametrilor de lucru la liniile de producţie a vaccinurilor BCG şi pandemic, Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) dând asigurări instituţiei ca va elibera ...
Ministerul Sănătăţii (MS) aşteaptă, astăzi, de la conducerea Institutului \"Cantacuzino\", planul de măsuri care să permită obţinerea autorizaţiei de fabricaţie şi reluarea producţiei de vaccinuri, document care trebuie agreat de către Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM). Ministrul ...
Taxa \"fast food\" din România a fost dezbătută, vineri, de presa internaţională, mai multe publicaţii din SUA şi Noua Zeelandă publicând articole despre prima taxă de acest fel din Europa, dar şi despre tânăra româncă de 240 de kilograme care a născut recent. Site-ul ShortNews.com abordează subiectul ...
Judeţele de la frontiera de vest a ţării ar putea să-şi armonizeze strategiile de dezvoltare în domeniul sanitar cu autorităţile ungare, astfel încât cele două state să poată împărţi serviciile medicale, a declarat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, aflat într-o vizită la Arad. “De exemplu ...
În cel mai scurt timp, vor fi efectuate controale care vor viza modul în care sunt acordate concediile medicale, în condiţiile în care suma destinată plăţii acestora s-a dublat faţă de 2006, a anunţat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. În opinia ministrului, acordarea concediilor medicale a devenit un ...
Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a declarat, ieri, că vaccinurile produse de Institutul “Cantacuzino” nu au nicio problemă şi că se aşeaptă reluarea producerii lor, după ce institutul se va conforma măsurilor stabilite de Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM). Demnitarul a afirmat că ...