Attila Korodi a fost interceptat și filat în dosarul retrocedării ilegale de păduri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Attila Korodi a fost interceptat și filat în dosarul retrocedării ilegale de păduri

Politică 01 Februarie 2015 / 16:38 369 accesări

Fostul ministru Attila Korodi a fost interceptat și filat, la cererea DNA, în dosarul retrocedării ilegale de păduri, după ce unii inculpați ar fi încercat prin intermediul său să ajungă la fostul secretar de stat Pasztor Sandor, care să-i conducă la şeful Romsilva, demersul nefiind însă finalizat. Surse judiciare, care redau informații din documente ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) aflate la dosarul retrocedării ilegale de păduri, în care sunt judecaţi, printre alţii, Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam şi Tudor Chiuariu, au arătat că din documentele procurorilor de la dosar rezultă că au cerut unui judecător de drepturi și libertăți de la instanța supremă, în septembrie 2014, "autorizarea, cu titlu provizoriu, pentru două zile, a interceptării şi înregistrării convorbirilor, comunicărilor şi mesageriei vocale efectuate prin telefon, precum şi localizarea prin mijloace tehnice a lui Jănică Poenaru", inculpat în dosar. Tot atunci ar fi fost autorizată supravegherea video, audio sau prin fotografiere, pe o durată de 48 de ore, în intervalul menţionat, a lui Attila Korodi. Câteva zile mai târziu, procurorii DNA au revenit și au cerut magistraților Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie "autorizarea, timp de 16 zile, a interceptărilor, înregistrărilor şi localizării convorbirilor şi a comunicărilor telefonice avute de Poenaru, Hrebenciuc, Mătăşel, Kadas, Octavian şi Korodi, precum şi supravegherea audio-video sau prin fotografiere a lui Poenaru şi Korodi". Potrivit acelorași surse, interceptarea fostului ministru al Mediului s-a întins și pe parcursul lunii octombrie, fără a se face mențiuni despre aspecte din discuțiile avute de Korodi. Sursele citate au precizat că interceptarea lui Attila Korodi ar fi fost justificată prin faptul că acesta a fost apelat telefonic de unul dintre inculpații din dosar, care a aflat miza afacerii legate de retrocedări de păduri și a încercat să apeleze la cunoștințele pe care le avea. "În cadrul acestui din urmă grup, format din Iacob Sorin Ioan, Kadas Iosif și Mătășel Ioan, rolurile sunt împărțite astfel: Iacob Sorin Ioan este specialist în terenuri forestiere și finanțator al grupului, Mătășel Ioan este specialist în terenuri agricole, iar Kadas Iosif are foarte multe conexiuni în lumea masonilor și printre cei mai importanți oameni politici din UDMR (Laszlo Borbely, Verestoy Attila, Kovacs Attila, Attila Korodi etc). Din dorința de a nu pierde oportunitatea unui câștig mare de bani, fiecare dintre membrii grupului a încercat să-și aducă contribuția, apelând de urgență la toate cunoștințele posibile", au arătat procurorii DNA în rechizitoriul din dosarul retrocedării ilegale de păduri. Sursele citate au precizat că, la finalizarea acestei anchete, Attila Korodi are calitate de martor în caz și a fost audiat de procurorii anticorupție, urmând să fie citat și la instanță, pe parcursul procesului. 



12