Au avut zile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Au avut zile

Eveniment 28 Aprilie 2010 / 00:00 5783 accesări

Mai mulţi tineri au scăpat ca prin minune cu viaţă, luni seară, după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier petrecut între localităţile Lazu şi Agigea. Potrivit oamenilor legii, Claudiu Dumitru, aflat la volanul unui autoturism marca Audi A4, cu numărul de înmatriculare TX 8527 XA, se deplasa pe Drumul Naţional 39 (Constanţa - Mangalia), dinspre sensul giratoriu de la Cumpăna către comuna Agigea. La un moment dat, spun poliţiştii, tânărul a pierdut controlul maşinii, care a ieşit în decor, răsturnându-se în afara părţii carosabile. În urma coliziunii, şoferul maşinii şi pasagerii aflaţi în autoturism au scăpat cu răni uşoare. La testarea conducătorului auto cu aparatul Drager, oamenii legii au constatat că acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Tot luni seară, două persoane au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc în jurul orelor 22.00, în localitatea Cumpăna. Poliţiştii de la Rutieră spun că Ştefan Bejinariu, în vârstă de 34 de ani, se deplasa pe şoseaua Constanţei, la volanul unui autoturism marca Audi A6, înmatriculat TX 7647 XA. Potrivit oamenilor legii, şoferul a pierdut controlul maşinii, care a ieşit de pe şosea şi a izbit un copac de pe marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic încât motorul maşinii a zburat, pur şi simplu, prin caroserie. Pentru scoaterea şoferului şi a pasagerului din dreapta faţă, Marian Piciu, dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”. Cele două victime au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Oamenii legii continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care au avut loc cele două evenimente rutiere.



12