Trei bărbaţi din localitatea constănţeană Năvodari au fost audiaţi, ieri, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa pentru comiterea mai multor furturi. Anchetatorii spun că cei trei suspecţi sunt Ştefan Rujan, de 30 de ani, Marius Cosmin Jarnea, de 27 de ani, şi Adrian Croitoru, de 20 de ani. Singurul cu antecedente penale este Ştefan Rujan care a fost eliberat din penitenciar la sfârşitul anului 2009, cu un rest de pedeapsă de 200 de zile, unde fusese încarcerat pentru comiterea infracţiunii de furt. În urma cercetărilor efectuate oamenii legii au stabilit că, în noaptea de 8 spre 9 decembrie 2009, Jarnea şi Croitoru au spart geamul de la uşa de acces a unui bar din Năvodari, de unde au furat băuturi alcoolice şi 3.400 lei. Adrian Croitoru mai este acuzat că pe 13 noiembrie 2009, aflându-se într-un local din oraşul Năvodari, a furat suma de 300 lei şi un telefon mobil marca Nokia. În acelaşi timp, Marius Cosmin Jarnea este acuzat că, la data de 10 noiembrie 2009, a sustras de pe o sârmă pentru uscat rufe mai multe obiecte de îmbrăcăminte, cauzând un prejudiciu în valoare de aproape 450 lei. Ultima spargere, la care au participat toţi cei trei suspecţi, a avut loc pe data de 24 decembrie 2009. Poliţiştii spun că cei trei inculpaţi au pătruns prin efracţie în locuinţa Stelianei Andrei, din Năvodari, de unde au furat un calculator, un televizor, un cuptor cu microunde, bijuterii din aur şi suma de 4.000 euro. Mai mult, la plecare, inculpaţii au luat şi autoturismul păgubitei cu care au transportat bunurile. Maşina a fost condusă pe drumurile publice de Adrian Croitoru care nu posedă permis de conducere. Faţă de Jarnea şi Croitoru oamenii legii au mai reţinut faptul că în lunile noiembrie şi decembrie au tăiat pneurile maşinii Stelianei Andrei în timp ce se afla parcată pe raza oraşului Năvodari. Cercetările în acest caz sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.