Au câştigat la CEDO ce au pierdut în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Au câştigat la CEDO ce au pierdut în România

Eveniment 30 Decembrie 2013 / 00:00 1518 accesări

Un inginer chimist a cărui invenţie a fost folosită fără ca el să primească drepturi de autor, un deţinut căruia nu i-a fost oferită mâncare vegetariană în penitenciar, un electrician care nu a putut intra în concediu paternal. Acestea sunt doar câteva dintre persoanele care au ales să se adreseze Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), după ce au pierdut procesele pe care le-au intentat în ţara noastră. Unul dintre cele mai interesante cazuri a fost cel al unui inginer chimist din Suceava, care a reclamat faptul că, în perioada 1984 – 1991, una dintre invenţiile sale a fost folosită în producţia industrială a întreprinderii de stat în care lucra, fără ca el să primească drepturi de autor. Potrivit sursei citate, iniţial omul şi-a căutat dreptatea în România, iar Judecătoria Iaşi a decis să i se acorde despăgubiri în valoare de 150.000 de dolari. Ulterior, însă, la capătul mai multor procese, bărbatul a aflat că nu va mai primi niciun ban, ba chiar a fost anunţat că datorează 7.000 de dolari întreprinderii respective, sumă reprezentând cheltuieli de judecată. În cele din urmă, omul s-a adresat CEDO, care a decis ca acesta să primească despăgubiri morale de 7.000 de euro.

DEŢINUT DESPĂGUBIT Printre cazurile prezentate de „România Liberă” se numără şi cel al unui cetăţean irakian care în anul 2003 s-a plâns magistraţilor că autorităţile din România au luat hotărârea de a-l expulza. El fusese declarat persoană indezirabilă pentru o perioadă de zece ani. Decizia a fost pusă în aplicare, iar cetăţeanul irakian a fost cazat într-un centru pentru migranţi. Acesta a depus o plângere la CEDO, iar instanţa europeană a decis că statul român i-a violat drepturile şi a dispus plata unor despăgubiri în valoare de 8.000 de euro.Tot la CEDO a câştigat şi un bărbat care lucra în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, după ce instituţia a refuzat să-i acorde concediu paternal. În momentul în care a pierdut procesul în ţară, bărbatul a mers la CEDO, unde a obţinut despăgubiri de 8.000 de euro. Câştig de cauză a avut şi un cetăţean moldovean încarcerat pentru crimă, care va fi despăgubit de statul român cu suma de 3.000 de euro, pentru că nu a primit mâncare vegetariană în închisoare. Deţinutul a declarat că este budist şi că religia nu îi permite să mănânce carne, însă reprezentanţii penitenciarului în care îşi ispăşeşte pedeapsa au refuzat să-i aprobe cererea.



12