23 Noiembrie 2024, 22:34
Polițiștii de frontieră tulceni au organizat, marți, o amplă acțiune pentru combaterea braconajului și au reușit să facă o nouă captură. Oamenii legii au descoperit, în jurul orei 5.00, pe lacul Matița, o ambarcațiune în care se aflau doi bărbați, unul de 56, iar celălalt de 35 de ani. În barca acestora au fost găsite aproape 100 de kilograme de caras, somn și crap, dar și opt setci din fir textil, în lungime totală de 500 de metri. Oamenii legii au dispus confiscarea peștelui, care a fost predat, pentru a fi vândut, unei firme de profil. Anchetatorii le-au luat suspecților și uneltele, iar în plus le-au întocmit dosare penale. Cei doi sunt cercetați în stare de libertate.