Avocaţii care i-au supravegheat pe candidaţii ce au participat la examenul de intrare în Barou au prins trei persoane în timp ce copiau. Metoda aleasă a fost una de ultimă generaţie: hands-free ataşat la un telefon mobil ascuns sub haine. Candidaţii au fost controlaţi încă de la intrarea în sala de examinare, li s-au luat cărţile şi telefoanele mobile şi au fost atenţionaţi să nu încerce să copieze. Supraveghetorii au observat că unii dintre candidaţi scriau cuvînt cu cuvînt după manualele lăsate „la păstrare” pe catedră şi au intrat la bănuieli. „Cu toate că erau supravegheţi de aproape, trei candidaţi au încercat să copieze cu ajutorul unei căşti speciale montată în ureche!”, a declarat decanul Baroului Constanţa, avocatul Ion Popescu. Cătălin Gabriel Gheorghiu, Elena Stan şi Laura Georgiana Trifan au fost eliminaţi din concurs încă din primele zile ale examenului, iar 11 dintre cei înscrişi nu s-au prezentat deloc. Printre aceştia se numără şi Crina Vasea, soţia lui Mihai Vasea, zis Miţu, din clanul „Fraţii”. Reamintim că aspiranţii la profesia de avocat au susţinut examen la cinci probe, Drept Civil, Drept Procesual Civil, Drept Penal, Drept Procesual Penal şi Statutul profesional al avocatului şi exercitarea profesiei. Concursul s-a desfăşurat în perioada 9-13 septembrie şi a avut loc în 15 centre din ţară, organizate la nivelul fiecărei Curţi de Apel. La Constanţa s-au înscris în total 84 de candidaţi, dintre care 66 pentru Baroul Constanţa şi 18 pentru cel din Tulcea. Întrucît Uniunea Naţională a Barourilor din România a modificat condiţiile de admitere, la Constanţa s-au înscris şi candidaţi care vor profesa în Baroul Tulcea. Pentru primirea în profesia de avocat, candidaţii trebuie să obţină cel puţin media şapte, cu condiţia ca, la fiecare probă scrisă, să ia minimum nota şase. Rezultatele acestui concurs vor fi afişate în cel mult o săptămînă.