Au crescut randamentele fondurilor de pensii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Au crescut randamentele fondurilor de pensii

Economie 07 Aprilie 2010 / 00:00 381 accesări

Fondurile de pensii private au înregistrat un randament mediu de peste 9% în primul trimestru al anului şi de peste 23% în ultimele 12 luni, depăşind rata inflaţiei şi dobânzile bancare medii oferite pentru depozitele populaţiei, a anunţat Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II), la care contribuie peste cinci milioane de salariaţi, au obţinut un randament mediu de 9,5% pe primul trimestru al anului şi de 24,2% pe ultimul an (martie 2009 - martie 2010). „Câştigul mediu anual de la lansare - mai 2008 şi până în prezent al tuturor fondurilor de pensii obligatorii este de 17,7%. Pentru comparaţie, ţinta de inflaţie pentru întreg anul 2010 a Băncii Naţionale a României este de 3,5%. În ultimul an (martie 2009 - martie 2010), rata estimată a inflaţiei se situează între 4%-5%, datele oficiale nefiind încă publicate de Institutul Naţional de Statistică”, se arată într-un comunicat al APAPR. În cursul anului 2009, dobânda bancară medie pentru depozitele în lei ale populaţiei a fost de 12,5%, potrivit APAPR. În acelaşi timp, fondurile de pensii private facultative (Pilonul III), la care contribuie peste 193.000 de participanţi, au înregistrat o performanţă investiţională medie de 9,1% pe primul trimestru din 2010 şi de 23% în ultimul an. Câştigul mediu anual de la lansare - mai 2007 şi până în prezent al tuturor fondurilor de pensii facultative este de 10,2%. „Principalele motoare de creştere a randamentelor au fost acţiunile şi obligaţiunile corporative deţinute de fondurile de pensii private. În acelaşi timp, reducerea semnificativă a dobânzilor pe piaţa internă a dus la aprecierea valorii reale a titlurilor de stat, adică la creşterea preţurilor acestor titluri din portofoliile fondurilor de pensii”, se arată în comunicat. Pe Pilonul II activează 10 companii de profil care administrează câte un fond de pensii, care au acumulat, la finele lunii februarie, un volum de active nete de 2,73 miliarde de lei. Pe segmentul pensiilor facultative (Pilonul III), activele nete ale celor 13 fonduri de profil totalizează 228,29 milioane de lei, avansul faţă de luna ianuarie fiind de 6,04%.

Taguri articol


12