O echipă internaţională de cercetători a descoperit două variaţii genetice care sporesc riscul de declanşare a atacurilor cerebrale, deschizînd astfel calea pentru punerea la punct a unor tratamente împotriva acestei afecţiuni. Studiul efectuat de o echipă de medici a Universităţii Texas se bazează pe analiza datelor provenind de la patru cercetări cromozomiale la care au participat 19.000 de persoane din SUA şi din Europa, a relevat faptul că 20% dintre persoanele albe şi 10% dintre persoanele de culoare prezintă cel puţin una dintre aceste două variaţii genetice. Cercetătorii au determinat că fiecare dintre cele două variaţii genetice creşte riscul de accident vascular ischemic cu aproximativ 30%.
Rezultatele acestui studiu au oferit dovada solidă în privinţa existenţei unei gene, necunoscută pînă în prezent, care predispune la accidente vasculare cerebrale. Medicii consideră, totodată, că identificarea altor gene va permite, în viitor, creşterea şanselor medicilor de a reduce numărul victimelor acestei maladii. Acest studiu a demonstrat că este posibilă delimitarea unei anumite zone a genomului uman asupra căreia medicii pot să îşi intensifice cercetările medicale. Oamenii de ştiinţă au identificat doi markeri asociaţi cu creşterea riscului de atac cerebral, comparînd ADN-ul a 1.544 de persoane care au suferit atacuri cerebrale cu ADN-ul a 18.058 de persoane care nu au suferit niciodată astfel de atacuri. Studiile cromozomiale comparative reprezintă un instrument de cercetare relativ nou, care le permite oamenilor de ştiinţă să scaneze cu rapiditate genomurile mai multor persoane, pentru a identifica variaţiile genetice sau aberaţiile cromozomiale asociate unei anumite maladii. Această tehnică a relevat un număr mare de legături între variaţiile genetice specifice şi maladii precum diabetul de tipul II, obezitatea şi bolile cardiace. Noua metodă a putut fi pusă la punct după ce savanţii au finalizat secvenţierea genomului uman, în 2003 şi proiectul internaţional denumit “HapMap”, în 2005.
Atacul cerebral ischemic reprezintă aproximativ 90% din totalul accidentelor vasculare cerebrale şi constă în blocarea circulaţiei sangvine în creier. Celelalte 10% din cazuri sînt provocate de diverse hemoragii la nivelul creierului. Anual, în SUA, peste 150.000 de americani mor în urma unui atac cerebral ischemic, ceea ce face ca această afecţiune să reprezinte al treilea factor de mortalitate după maladiile cardiovasculare şi cancer. Victimele care supravieţuiesc rămîn, de regulă, cu sechele şi handicapuri severe.