Au furat dintr-o locuință și au fost reținuți de polițiștii constănțeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Au furat dintr-o locuință și au fost reținuți de polițiștii constănțeni

Eveniment 08 Martie 2019 / 15:52 5962 accesări

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Constanța, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și sprijiniți de lucrători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat două percheziții domiciliare pe raza județului Constanța, în urma cărora au reținut doi bărbați bănuiți de comiterea unei infracțiuni de furt calificat. Prejudiciul în cauză este de aproximativ 25.000 de lei.

Urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de furt calificat din locuința unei femei, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Constanța, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și sprijiniți de lucrători ai Servicului pentru Acțiuni Speciale, au identificat doi bărbați, în vârstă de 31, respectiv 33 de ani, bănuiți de comiterea faptei.

Astfel, la data de 9 februarie a.c., cei doi bărbați ar fi pătruns, folosind chei potrivite, în locuința femeii în cauză, de unde ar fi sustras sume de bani în lei și euro, bijuterii din aur și 4 ceasuri de mână, creând un prejudiciu de aproximativ 25.000 de lei.

Pentru administrarea probatoriului în cauză, polițiștii constănțeni au efectuat, la data de 7 martie a.c., două percheziții la domiciliile celor doi bărbați, în municipiul Constanța, respectiv localitatea Cobadin, județul Constanța, unde au fost identificate o parte din bunurile sustrase (ceasuri și bijuterii).

Polițiștii i-au reținut inițial pe cei doi bărbați pentru 24 de ore, pe bază de ordonanțe, după care i-au prezentat instanței de judecată care a emis pe numele fiecăruia mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind introduși în C.R.A.P. al IPJ Constanța.



12