Au început „Aplauzele”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Au început „Aplauzele”

Cultură 02 Aprilie 2013 / 00:00 455 accesări

Teatrul de Stat Constanţa a răsunat, ieri, de aplauze, atât scena, cât şi sala fiind animate, în plină zi, de tinerii participanţi şi spectatori prezenţi la deschiderea celei de-a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Elevi „Aplauze”. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc în prezenţa directorului Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” (CNMB), prof. dr. Vasile Nicoară şi a reprezentantei Ministerului Educaţiei, inspectorul general prof. dr. Anca Petrache.

După prezentarea fiecărei trupe înscrisă în concurs, a membrilor juriului şi a trainerilor, a urmat primul spectacol din festival, invitat în afara concursului şi oferit de Trupa fără Nume a Colegiului „Spiru Haret” din Tulcea, cu piesa „Preţioasele ridicole”, de Moliere. În cadrul evenimentului a fost ţinut şi un moment de reculegere în memoria preşedintelui juriului ediţiilor anterioare, lect. univ. dr. Diana Cheregi.

În cifre, „Aplauze” înseamnă: 16 trupe intrate în competiţie, dintre care 11 sunt din ţară, inclusiv din Constanţa şi Năvodari, precum şi cinci din străinătate: Ucraina, Turcia, Serbia, Republica Moldova.

Ieri s-a desfăşurat competiţia la secţiunea de vârstă 7-14 ani. Concursul continuă, astăzi, de la ora 14.00 şi mâine, de la ora 16.00, cu secţiunea 15-19 ani.

Festivitatea de premiere va fi programată, joi, de la ora 13.00, în Aula Magna a Universităţii „Ovidius”, fiind precedată de un masterclass de improvizaţie susţinut, de la ora 10.00, de actorul Adrian Iacov.

„Am încercat, de la o ediţie la alta, să îmbunătăţim formula festivalului, astfel încât, anul acesta, avem 12 traineri care vor lucra cu fiecare trupă înscrisă în concurs”, a spus directorul festivalului, prof. dr. Luminiţa Radu. Atelierele de lucru sunt programate la sediul CNMB, astăzi, între orele 09.30 şi 12.00 şi mâine, în intervalul orar 09.30-14.00.

Festivalul „Aplauze” este organizat de CNMB, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi al Universităţii „Ovidius”.

(M. S.)



12