Au început audierile în procesul fostului primar din Agigea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După doi ani de amânări

Au început audierile în procesul fostului primar din Agigea

Eveniment 01 Octombrie 2010 / 00:00 674 accesări

Tribunalul Constanţa a reuşit, ieri, după doi ani de amânări, să înceapă audierile în procesul lui Ion Ioniţă, fostul primar al comunei Agigea, acuzat de de înşelăciune, abuz în serviciu, instigare la fals intelectual în formă continuată, fals în formă continuată şi uz de fals în formă continuată. Judecătorul l-a audiat pe Ioniţă, pe omul de afaceri Ion Sandu şi pe angajata Primăriei Agigea, Eugenia Leţu, toţi acuzaţi că l-au ajutat pe fostul edil să îşi ducă planul la îndeplinire. Cei trei s-au declarat nevinovaţi cu privire la acuzaţia despre cumpărarea şi vânzarea unor terenuri, obţinute prin înşelarea proprietarilor. La termenul următor, instanţa va continua audierea celorlalţi acuzaţi. Potrivit actului de inculpare, Ion Ioniţă este acuzat că a prejudiciat Primăria Agigea, împreună cu cinci angajaţi ai instituţiei respective şi cu omul de afaceri Ion Sandu, cu 2,1 milioane de euro. Procurorii anticorupţie spun că Ovidiu Molceanu Perva, Daniela Anca Istrate, Monica Popescu, Merygean Bolat şi Nuridan Amet l-au ajutat pe Ioniţă să păcălească mai multe persoane cu privire la vânzarea şi cumpărarea unor terenuri. Ioniţă ar fi vândut personal o parte din terenuri, folosind procuri care atestau că reprezintă interesele persoanelor care deţineau de drept respectivele terenuri. Anchetatorii mai spun că el a atras-o de partea lui pe o angajată, Eugenia Leţu, şi, împreună, au înstrăinat terenurile. Afaceristul Ion Sandu este acuzat că le-a cumpărat cu aprox. 10.000 dolari, dar le-a vândut imediat societăţii comerciale „Selgros”, cu suma de 400.000 dolari. Totodată, în urma unei expertize contabile, s-a stabilit că cei şase au creat un prejudiciu de 28.630.297.846 lei vechi cu ocazia încheierii, în perioada 2000-2004, a mai multor contracte de achiziţii publice direct cu furnizorii şi prestatorii de servicii, cu toate că afacerea era ilegală, deoarece valoarea contractelor depăşea 50 milioane de lei vechi şi, în acest caz, era obligatorie organizarea de licitaţii publice.



12