Au început audierile preproces în dosarul Costa Concordia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Au început audierile preproces în dosarul Costa Concordia

Eveniment 05 Martie 2012 / 00:00 307 accesări

MĂRTURII PE BANDĂ RULANTĂ Audierile preproces în legătură cu naufragiul vasului Costa Concordia, soldat cu moartea a cel puţin 30 de persoane, au început de sâmbătă în Italia. Căpitanul Francesco Schettino, care neagă acuzaţiile de omucidere, provocarea naufragiului şi abandonarea vasului înainte de încheierea evacuării, nu a luat parte la audierea ce are loc în oraşul Grosseto, a declarat avocatului său. Bruno Leporatti a explicat că nu este necesar ca Francesco Schettino să îşi părăsească locuinţa din Meta di Sorrento, unde se află în arest la domiciliu, pentru a fi de faţă la şedinţă. Cumnatul căpitanului a declarat că acesta este deprimat şi speriat în timp ce urmăreşte derularea anchetei, iar decesele înregistrate îi apasă pe conştiinţă. Secundul său, Ciro Ambrosio, şi alţi şapte angajaţi ai companiei Costa Crociere sunt urmăriţi în cadrul acestei anchete.

Circa 250 de persoane s-au strâns în teatrul din Grosseto unde urma să aibă loc audierea. Numărul lor va creşte, probabil, în urma sosirii celor 70 de avocaţi şi echipelor lor care reprezintă supravieţuitorii şi rudele victimelor. Niciun jurnalist şi niciun membru al publicului nu are dreptul să asiste. În cursul audierii, judecători vor pune întrebări experţilor în legătură cu naufragiul vasului de 114.500 de tone. Anchetatorii, care au strâns dovezi şi declaraţii după accident, vor preda documentele unei comisii de patru experţi numită de instanţă. Vor încerca apoi să reconstituie ce s-a întâmplat şi să stabilească gradele de culpabilitate. Procesul va dura, cel mai probabil, câteva luni.

CONDIŢII SUSPECTE DE MUNCĂ Compania Costa Crociere s-a grăbit deja să dezmintă mărturiile uneia dintre fostele sale angajate, care a descris o atmosferă de depravare la bord, afirmând că aceasta a fost debarcată în trecut din motive disciplinare. Cotidianul „La Stampa” a publicat mărturia unei infirmiere, fostă angajată a companiei, în faţa anchetatorilor care se ocupă de naufragiul Costa Concordia din 13 ianuarie. Potrivit cotidianului, femeia a afirmat că la bordul navelor companiei Costa domnesc „corupţia, consumul de droguri şi prostituţia”. „Am văzut cu ochii mei ofiţeri care consumau cocaină”, a afirmat aceasta în faţa anchetatorilor. Într-un comunicat, conducerea companiei Costa a calificat aceste acuzaţii drept „lipsite de orice fundament”. Compania ţinut să amintească cu fermitate absolută că la bordul navelor din flota sa există măsuri stricte de securitate şi supraveghere în ceea ce priveşte posesia şi consumul de droguri. „Orice membru al unui echipaj care posedă sau consumă stupefiante sau droguri este supus sancţiunilor disciplinare şi debarcat. La bordul navelor au loc controale şi acţiuni preventive pentru a descuraja astfel de comportamente, insistă compania, potrivit căreia personalul de gardă trebuie să se abţină de la consumul de băuturi alcoolice cu cel puţin patru ore înainte de a intra în tură”. Însă „La Stampa” a publicat şi mărturia unei alte foste salariate care a afirmat că ofiţerii şi echipajul erau adeseori beţi şi a adăugat că a fost hărţuită de un membru al echipajului complet drogat. Întrebat în legătură cu acest incident, purtătorul de cuvânt al Costa Crociere a afirmat că nu poate răspunde acestei acuzaţii, informaţiile publicate de cotidian nefiind suficient de precise pentru a identifica autorul sau circumstanţele faptelor evocate.

Taguri articol


12