Au început înscrierile la evaluarea naţională

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Au început înscrierile la evaluarea naţională

Social 15 Iunie 2011 / 00:00 599 accesări

Înscrierile pentru evaluarea naţională au început ieri, acestea urmând să se încheie pe 15 iunie. Potrivit metodologiei de desfăşurare a testărilor naţionale, înscrierea candidaţilor se face la secretariatele unităţilor de învăţamânt pe care elevii claselor a VIII-a le-au absolvit. Atât candidaţii proveniţi din învăţământul de stat, cât şi cei din învăţământul particular, au dreptul să susţină acest examen fără taxă. „La nivelul judeţului Constanţa am avut 7.735 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a. Momentan nu avem situaţia absolvenţilor, aceasta urmând să ne parvină de la unităţile de învăţământ în perioada următoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, prof. Gabriela Costea. La evaluarea naţională se pot înscrie atât absolvenţii clasei a VIII-a din seria curentă, cât şi cei din seriile anterioare care nu au participat în nicio sesiune la unul din examenele naţionale (examenul de capacitate, testele naţionale, tezele cu subiect unic sau evaluarea naţională).

Taguri articol


12