Au început lucrările de lărgire a plăjilor în stațiunea Mamaia Nord

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
VIDEO

Au început lucrările de lărgire a plăjilor în stațiunea Mamaia Nord

Administrație 20 Noiembrie 2020 / 09:13 1604 accesări
Foto: Facebook, Apele Romane Dobrogea-Litoral

Foto: Facebook, Apele Romane Dobrogea-Litoral

În câteva zile, plaja din nordul stațiunii Mamaia s-a lărgit cu cel puțin 150 de metri.

În stațiunea Mamaia Nord se muncește fără întrerupere la lățirea porțiunilor de nisip - se pompează nisip pe țărm din adâncul Mării Negre de la o distanță de 2 km de țărm. O conductă în lungime de 2 km va aduce pe plajă în total aproximativ, 4,5 milioane metri cubi de nisip, pe o lungime de 6.950 metri și se va crea o nouă porțiune de plajă de aproape 53 de ha.

România va câștiga astfel 50 de hectare de teren. 70 de milioane de euro, din bani europeni, sunt folosiți doar pentru acest segment.
În sudul litoralului, lucrările vor începe în 2022.

Aceasta este doar etapa finala a întregului proces de lărgire a plajei. Nisipul descărcat pe plaja existentă este adus din larg. La cinci kilometri de mal, o navă cu pompe speciale îl extrage de pe fundul mării, apoi se cuplează la o conductă care ajunge pe uscat. 10.000 de metri cubi de nisip sunt injectați cu putere prin această conductă. În paralel, se lucrează și la o diferență de nivel de cel puțin trei metri, spre mare.

Lucrările au loc în cadrul proiectului "REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE, FAZA II (2014-2020)” - LOTU 2 - PROTECȚIA ȘI REABILITAREA LITORALULUI ROMÂNESC AL MĂRII NEGRE ÎN ZONA MAMAIA.

Pentru că marea să nu inunde terenul, mai ales că suntem în perioada furtunilor puternice, angajaţii români şi olandezi lucrează zi şi noapte. Firma care se ocupă de lucrări are experienţă internaţională, iar ultimul proiect finalizat a fost construirea unui port în Oman (Stirile Pro TV)



12