Asta deoarece grupul PSD a decis marți, în unanimitate, solicitarea revocării lui Valeriu Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei inferioare a Parlamentului. Social democratul Marian Neacșu a declarat că PSD cere înlocuirea lui Zgonea pentru că acesta nu mai e membru PSD. Neacșu a afirmat că în ședința de grup a social democraților nu s-a discutat despre un posibil înlocuitor. „Înainte de a discuta la grup despre un posibil înlocuitor, trebuie să avem o decizie politică în Biroul Permanent Național”, a explicat Neacșu. El a precizat că, personal, l-ar prefera pe Victor Ponta în locul lui Valeriu Zgonea. „Ponta este parlamentar de trei sau patru mandate, a fost secretar al Camerei o bună perioadă și, în mod cert, cunoaşte procedurile parlamentare”, a concluzionat secretarul general al PSD.
VICTOR PONTA, FAVORIT
Probabilitatea ca Ponta să preia șefia Camerei Deputaților este foarte mare, în condițiile în care chiar președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că „sufleteşte şi pragmatic” şi-ar dori ca fostul premier să devină preşedintele Camerei. „Vreau să mergem împreună în campania electorală, cum am fost atâţia ani. Am stabilit cu Victor, zilele trecute, ca, după Paşte, să ne vedem și să discutăm despre reimplicarea lui în partid”, a declarat Dragnea. Amintim că Zgonea a intrat în dizgrația PSD după ce a săpat pentru demisia președintelui PSD, Liviu Dragnea, imediat după ce instanța l-a condamnat pe acesta din urmă în dosarul „Referendumul“ la închisoare cu suspendare. Zgonea a fost chemat în fața Comitetului Executiv Național al partidului și, în ultimă instanță, a fost exclus din rândurile formațiunii politice.