Poliţiştii de frontieră au prins alţi patru cetăţeni sirieni care intraseră ilegal în România, în urma unei acţiuni organizate în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că luni dimineaţă, în jurul orei 8.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Ostrov, în cooperare cu autorităţile de frontieră bulgare, au prins în apropierea frontierei de stat, pe teritoriul României, patru persoane, trei femei şi un bărbat, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Din cercetările efectuate, oamenii legii au aflat că suspecţii sunt membrii unei familii de sirieni, cu vârste cuprinse între 39 şi 59 ani, care au trecut, la adăpostul întunericului, frontiera de stat prin „zona verde“. În timpul audierilor, cele patru persoane au declarat că vroiau să ajungă în Germania şi că urmau să fie preluate în apropierea frontierei de un cetăţean bulgar care le-a promis, în schimbul unei sume de bani, că îi va ajuta să ajungă la destinaţie.
CĂLĂUZE În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii de frontieră au oprit pentru control, pe raza localităţii Almălău, un autoturism marca Dacia Logan, înmatriculat în Bucureşti. La volanul maşinii se afla un cetăţean român în vârstă de 35 de ani, iar pe locul din dreapta acestuia - un cetăţean bulgar, de 31 ani. Cei doi au fost duşi la sediul SPF Ostrov, iar în timpul audierilor ei au recunoscut că urmau să preia familia de migranţi sirieni pentru a o duce în Germania. Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele cetăţenilor sirieni actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat. Ieri dimineaţă, ei au fost predaţi autorităţilor bulgare pentru continuarea cercetărilor. Cetăţeanul român şi cel bulgar sunt cercetaţi penal de poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Ostrov, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de migranţi.