Au intrat într-un copac

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Au intrat într-un copac

Eveniment 04 Mai 2013 / 00:00 1229 accesări

Două tinere au scăpat ca prin minune doar cu câteva leziuni uşoare după ce maşina în care se aflau a intrat în plin într-un copac de pe marginea drumului. Accidentul rutier, care putea avea urmări tragice, s-a produs, vineri dimineaţă, în jurul orei 03.00, în Staţiunea Mamaia. Din cercetările efectuate în acest caz, reprezentanţii Poliţiei Rutiere Constanţa spun că o tânără în vârstă de 27 de ani, din oraşul Buftea, conducea un autoturism dinspre Năvodari spre Constanţa. Ajunsă în dreptul hotelului Central din Mamaia, șoferița a pierdut controlul volanului şi a intrat în plin într-un copac de pe marginea bulevardului. În urma impactului, şoferiţa şi pasagerul de pe locul din dreapta sa, o tânără de 19 ani, din Otopeni, au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru a primi îngrijiri medicale. Cadrele medicale spun că, din fericire, cele două tinere au suferit doar leziuni uşoare. Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc acest accident rurier.



12