Au jucat pentru o cauză nobilă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Micii fotbalişti ai Constanţei

Au jucat pentru o cauză nobilă

Justiție 03 Iunie 2014 / 00:00 615 accesări

Atunci când oamenii sunt într-un impas, cei din jur îi compătimesc, dar puţini vin în ajutorul lor, oferindu-le un sprijin concret, moral sau financiar. La Constanţa, sportivi şi oameni simpli şi-au unit forţele pentru a o ajuta pe Elena-Adina, o fetiţă de şase ani din Cernavodă, diagnosticată cu paralizie cerebrală, retard psihomotor sever şi tetrapareză spastică încă de la un an şi şapte luni. Pentru recuperare, ea a făcut diverse tratamente şi a suferit intervenţii chirurgicale. Familia, însă, nu deţine o situaţie materială care să-i permită tratamentul continuu de care are nevoie şi, implicit, operaţiile aferente. Ieri, începând cu ora 18.00, la Sala Sporturilor din Constanţa, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, în parteneriat cu ELSA Constanţa, Comitetul Naţional Pentru Drepturile Copilului - Filiala Constanţa, AIESEC Constanţa, Asociaţia Tinerilor Pentru România, Corpul Voluntarilor Gărzii de Mediu, Grupul de Dezvoltare Durabilă, Together Achive More, Asociaţia Civicum Voluntaris, Asociaţia Sweet Land, Asociaţia Elevilor din Constanţa, Asociaţia Sport Pentru Sănătate, Librăria Diverta, Academia „Gheorghe Hagi“, Fundaţia „Giovanni Bosco“, Clubul Farul Constanţa şi Universitatea „Andrei Şaguna” au organizat o acţiune caritabilă numită “Împreună pentru viaţă”, în urma căreia banii strânşi vor fi donaţi fetiţei, pentru a-şi putea continua tratamentul. Fiecare constănţean care a participat la eveniment a pus în urna mobilă o sumă care o va ajuta pe Adina să ducă o viaţă normală. “Prin acest eveniment am vrut să implicăm comunitatea din oraş. Din păcate, cea mică nu a fost prezentă deoarece se află la Bucureşti şi urmează să fie operată, dar ea ştie că îi suntem alături”, a spus coordonatorul evenimentului, reprezentantul ELSA, Răzvan Cătălin Nicola.

NEVOIA DE CONŞTIENTIZARE A CETĂŢENILOR Pe lângă latura caritabilă, evenimentul a avut şi scopul de a conştientiza cetăţenii oraşului în ce priveşte nevoia oamenilor bolnavi care nu au posibilităţi financiare să se trateze şi de a-i mobiliza pentru a-i oferi Adinei o şansă la un trai mai bun. “A-ţi păsa de aproapele tău care este în suferinţă este un gest de normalitate. Acţiunea este un pas mare înainte făcut de tinerii care au organizat evenimentul pentru o Românie competitivă”, a spus fostul director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, Elena Frâncu. Evenimentul s-a centrat pe organizarea unor meciuri de fotbal între Farul Constanţa vs. Academia Gheorghe Hagi şi Giovanni Bosco vs. Andrei Şaguna şi pe o serie de reprezentaţii artistice desfăşurate în prezenţa unor personalităţi marcante din sportul tomitan, care au transmis constănţenilor mesaje de mobilizare în scopuri umanitare. La final a avut loc un concert susţinut de Walter Ghicolescu. “Noi am răspuns mereu pozitiv la astfel de acţiuni. Cei mici ştiu pentru ce au jucat şi au primit vestea cu entuziasm”, a declarat antrenorul echipei Academia “Gheorghe Hagi” din Constanţa, Florin Burcea.



12