O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa “General de Brigadă Teodor Meculescu“, împreună cu inspectori ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, a efectuat, în acest weekend, verificări în zona localităţilor Mircea Vodă şi Cernavodă, pentru identificarea acţiunilor de braconaj. În apropierea localităţii Satu Nou, jandarmii au surprins într-o barcă doi indivizi care strîngeau cinci plase de pescuit de tip monofilament, cu o lungime totală de 600 de metri. Ştefan Constantin, de 29 ani, şi Ion David, în vîrstă de 26 ani, s-au ales cu dosar penal pentru săvîrşirea infracţiunii de pescuit fără autorizaţie, cu plase monofilament interzise. În urma unei acţiuni de verificare, în apropierea oraşului Cernavodă, jandarmii i-au surprins în flagrant pe Vasile Ursu, de 57 de ani, şi Marian Begu, în vîrstă de 66 de ani, care pescuiau ilegal pe Dunăre, folosindu-se de cinci plase de tip halău. Şi în cazul acesta s-a dispus întocmirea dosarelor penale care urmează a fi înaintate pentru soluţionare Parchetului de pe lîngă Judecătoria Medgidia.