Au murit siamezele care s-au născut la Maternitatea Constanța!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Medicii au fost rezervați de la bun început

Au murit siamezele care s-au născut la Maternitatea Constanța!

Sănătate 26 Ianuarie 2016 / 16:17 996 accesări

La sfârșitul săptămânii trecute s-au stins din viață siamezele care au venit pe lume la Maternitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” (SCJU) din Constanța, pe 22 decembrie 2015, și care, la scurt timp, au fost transferate la Spitalul de Copii ”Marie Curie” din București, a anunțat șeful Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți, Cătălin Cîrstoveanu. Mai exact, cele două siameze au decedat sâmbătă, la ora 1.30. ”Malformația cardiacă este cauza decesului”, a afirmat medicul. Reamintim că, după câteva zile de la naștere, doctorul anunța că fetițele tolerează mâncarea și au analize bune, totodată, el precizând că și ”pulmonar, dar și cardiac sunt mai bine”, dar că asta nu înseamnă însă că sunt speranțe mari. ”Teoretic fără șanse, dar mergem mai departe”, spunea dr. Cîrstoveanu. Precizăm că acest caz a fost apreciat de către specialiști ai Spitalului ”Marie Curie” din Capitală, încă de la bun început, ca fiind extrem de grav.

În urma investigațiilor efectuate și la București, a reieșit că siamezele au în comun inima, dar și ficatul, așa cum au constatat și medicii constănțeni. Ele au fost ţinute în viaţă de aparate, așa că separarea nu a fost luată în calcul, potrivit directorului medical al spitalului, Radu Spătaru. ”Este cel mai grav caz pe care l-am văzut vreodată, nu putem estima şansele de supravieţuire”, spunea, la finele lui 2015, directorul medical. Tot în urma evaluării a reieșit că siamezele au şi intestine comune. S-ar părea că nicăieri în lume nu se punea problema unei intervenţii chirurgicale într-o astfel de situaţie. S-au făcut eforturi pentru menţinerea în viaţă a lor.

Reamintim că, la naștere, siamezele cântăreau împreună 3 kilograme. Mama fetelor este o femeie de 24 de ani, din Valu lui Traian. Femeia mai are acasă 5 copii, iar această sarcină nu a fost urmărită. Șeful Clinicii de Obstetrică - Ginecologie 1 a SCJU, prof. univ. dr. Vlad Tica, declara că asemenea cazuri, ”de gemeni conjugați” în diverse părți ale corpului, în cazul de față sub denumirea de toracopagi, sunt extrem de rare, chiar excepționale. ”Se întâmplă rar, unul la 200.000 de nașteri”, preciza profesorul.

Citește și:

Caz excepțional la Spitalul de Urgență Constanța! Unul la 200.000!

Ce soartă! Ce spun specialiștii bucureșteni despre siamezele de la Constanța?

Siamezele născute la Constanța, mai bine! Și totuși... fără șanse!



12