Doi tineri constănțeni au făcut-o lată în noapte de sâmbătă spre duminică! Au mers într-un club din Constanța și, când au dat să plece, s-au „agățat“ de geaca unui alt petrecăreț. Pentru că au găsit în ea o pereche de chei, s-au agățat și de mașina omului.
Așa că, potrivit unui comunicat de presă al Poliției, cercetările în cazul comiterii infracțiunii de furt al unui autoturism, au dus la identificare și reținerea celor doi tineri, în vârstă de 24, respectiv 25 de ani, din Constanța, bănuiți de comiterea faptei. Astfel, potrivit polițiștilor, în noaptea de 20 ianuarie, unul dintre tineri ar fi furat din incinta unui club din municipiul Constanța, o geacă, în buzunarul căreia se aflau cheile unui autoturism, parcat în apropierea clubului. Ulterior, cei doi tineri au furat autovehiculul, folosindu-se de cheile găsite.
Cei în cauză au fost reținuți inițial pe bază de ordonanțe pentru 24 de ore, fiind introduși în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, iar la data de 21 ianuarie a.c., au fost prezentați Judecătoriei Constanța care a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.