Au rămas locuri libere în căminele „Ovidius”!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După toată nebunia Dilema unui student în căutare de cazare: hotel vs. cămin!

Au rămas locuri libere în căminele „Ovidius”!

Social 03 Octombrie 2013 / 00:00 729 accesări

Nebunia cazărilor în cele patru cămine ale Universităţii „Ovidius” Constanţa continuă. Studenţii se îngrămădeau şi ieri pentru a prinde un loc în cămine. Unii aflaseră că încă erau disponibile camere şi chiar erau cu bagajele după ei, alţii nu ştiau şi veniseră întâmplător la facultate să se întâlnească cu colegii după ce şi-au luat orarul pentru săptămâna în curs. Spuneau că n-au fost anunţaţi că mai au o şansă să obţină un loc de cazare. Conducerea instituţiei de învăţământ spune, în schimb, că, prin intermediul site-ului universităţii (http://www.univ-ovidius.ro/studenti/info-camine-cazare), studenţii de la forma de învăţământ fără taxă au fost anunţaţi, încă de luni după-masă, să se prezinte marţi, până în ora 14.00, pentru a-şi lua în primire camera repartizată. Unii susţin că n-au văzut nimic postat pe site, alţii spun că, şi dacă ar fi fost postat, ei n-au avut timp să se uite pentru că au fost la cursuri.

53 DE LOCURI RĂMASE LIBERE În adresa înaintată de Direcţia General-Administrativă din cadrul Universităţii „Ovidius” se precizează că, după prima repartizare a celor 967 de locuri disponibile în cămine, au rămas libere 121. Un număr mare, ţinând cont de asaltul studenţilor care îşi doreau un loc în cămin! Reprezentanţii universităţii spun că situaţia s-a datorat faptului că unele facultăţi au avut repartizate mai multe locuri de cazare decât numărul cererilor înregistrate. De asemenea, unii studenţi care iniţial au cerut un loc de cazare şi au şi primit unul, în urma repartiţiei, nu s-au prezentat la semnarea contractului în perioada impusă, 28 - 30 septembrie. Locurile care au rămas nerepartizate au fost destinate în primul rând studenţilor la fără taxă, în număr de 113. Deşi era de aşteptat ca numărul mic de locuri să se ocupe, ei bine, nu a fost aşa! Nici după repartizarea studenţilor de la fără taxă nu s-au ocupat toate locurile, rămânând 53 libere. Până astăzi, la ora 12.00, se face o nouă repartizare pentru studenţii la cu taxă care au solicitat un loc în cămin şi în dreptul cărora era menţionat „În aşteptare”, potrivit „Ovidius”. Dacă nici de data asta nu vor fi doritori, locurile vor fi acordate după principiul „primul venit, primul servit”! „În căminele C1 şi C2, situate pe b-dul Mamaia, au rămas disponibile 30 de locuri, iar în cel de la Faleză Nord - alte 23 de locuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Universităţii „Ovidius” Constanţa, asist. univ. Daniel Citirigă.

PENTRU UN LOC ÎN CĂMINELE „OVIDIUS”, UN STUDENT LA FĂRĂ TAXĂ PLĂTEŞTE 150 DE LEI, IAR UN STUDENT LA CU TAXĂ PLĂTEŞTE 250 DE LEI.

HOTELUL, OPŢIUNE PENTRU STUDENŢI Pe de altă parte, „fuga” studenţilor de locurile din cămine este justificată. Unii sunt nemulţumiţi de condiţiile din camere şi spun că e mizerie şi că ar mişuna gândacii, deşi reprezentanţii „Ovidius” au anunţat că s-a făcut dezinsecţie la finalul verii. Însă alţi studenţi spun că n-au ce face. „Costurile într-o cameră de cămin sunt mai mici şi nu-mi pot permite să stau în gazdă”, a spus Mădălina, o studentă cazată în cămin, hotărâtă să-şi cumpere substanţe care să distrugă gândacii din cameră. Alţi colegi de-ai ei şi-au luat bagajele şi au preferat să se cazeze la un hotel din staţiunea Mamaia. E drept, costurile sunt mai mari, dar şi condiţiile net superioare. „Pur şi simplu nu mi-a plăcut în cameră. La hotel îmi va fi mult mai bine. Plătesc 350 de lei pe lună, dar este cald, linişte şi curat”, a spus un student venit de la Brăila.

Taguri articol


12