„Au răsturnat fişetul”!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

„Au răsturnat fişetul”!

Eveniment 30 Mai 2012 / 00:00 423 accesări

Această expresie nu a fost inventată de Val Vâlcu, dar redactorul şef al platformei de ştiri online „Dc News” a folosit-o într-un mod foarte inspirat atunci când a comentat, într-un talk show, înmulţirea subită a dosarelor de corupţie. Încă din a doua jumătate a anilor 90 se spunea, după schimbarea oricărei puteri în urma alegerilor, că magistraţii „răstoarnă fişetul”, în sensul că scoteau de la naftalină cazurile penale ale fostei guvernări trecute în opoziţie, pe care le ţinuseră până atunci „la fund”... Aşa se pare că se petrec lucrurile şi acum, căci, de aproape o săptămână, avem „ziua şi dosarul”, în ceea ce priveşte puterea portocalie. Sau, în cel mai „fericit” caz, dacă nu avem dosar, avem plângere la poliţie, căci DNA-ul şi Parchetul sunt ocolite, fiindcă acolo încă „veghează” Daniel Morar şi Laura Codruţa Kovessi!

„Ultimul intrat”, cum se spune la topurile muzicale, este chiar Sorin Blejnar, controversatul fost şef al ANAF-ului, prin intermediul şefului său de cabinet ce este dat dispărut de şapte zile. Subiectul anchetei? Returnări frauduloase de TVA şi contrabandă cu petrol, dacă am înţeles bine, în valoare, de cel puţin în ultimii trei ani, nu de câteva zeci, ci de câteva sute de milioane de euro... „Un fleac, ne-au ciuruit bugetul!” Cam aşa putem exclama noi, parafrazând celebra expresie băsesciană din 2009, dacă o mai ţineţi minte, însă asta doar pentru a face haz de hecaz. Eu aş avea o singură întrebare retorică: de ce a aşteptat SRI-ul, adică instituţia care a făcut interceptările telefonice vechi de 2-3 ani, până acum, când le-a dat publicităţii, ca să zic aşa?!? Funcţionează şi la serviciile speciale principiul cu „răsturnarea fişetului”?...



12