Peste 250 de persoane vor participa, astăzi, între orele 9.30 - 10.00, la un protest în faţa Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), în încercarea de a-şi recupera voucherele aferente autoturismelor deja distruse şi radiate, se arată într-un comunicat al Andrada Servexim SRL, companie prin intermediul căreia aceste persoane s-au înscris în programul Rabla. “Acţiunea păgubiţilor va fi susţinută de reprezentanţii firmei prin intermediul căreia aceştia s-au înscris în Programul Rabla, firma autorizată în calitate de colector şi a cărei activitate de distribuire a voucherelor a fost iniţial îngreunată atât de amânările repetate ale validării voucherelor de către lucrătorii AFM, cât şi de disfuncţionalităţile continue ale programului informatic PSIPAN (pentru gestionarea autoturismelor), iar ulterior blocată”, se menţionează în comunicat. Având în custodie 500 de maşini predate deja de către cetăţeni, societăţii Andrada Servexim SRL i-au fost aprobate 500 vouchere spre eliberare în cursul celei de-a doua sesiuni din august. Potrivit companiei, deşi în Protocolul semnat cu AFM, perioada de desfăşurare a programului era 8 august - 21 septembrie 2012, voucherele aprobate au fost trimise către firmă cu 10 zile întârziere. Aplicaţia informatică (PSIPAN) pusă la dispoziţia firmei de către AFM pentru introducerea datelor despre autoturismele predate a funcţionat sporadic şi doar 1-2 ore/zi, fapt ce poate fi probat de o expertiză a sistemului informatic. “Angajaţii AFM au întârziat 2-3 zile validarea şi eliberarea certificatului de distrugere pentru fiecare autoturism introdus în program, la care s-au mai adăugat 3-4 zile până la apariţia radierii în aplicaţie. Aplicaţia şi implicit şi eliberarea voucherelor au fost blocate de către AFM în data de 21.09.2012, deşi această dată era inclusă în Protocol ca zi validă”, se precizează în comunicatul citat.
În acest context, reprezentanţii companiei Andrada Servexim precizează că, până la data de 21.09.2012, când Administraţia de Mediu a blocat aplicaţia, firma colectoare a avut la dispoziţie practic 15 - 16 zile în care sa introducă datele celor 500 de autoturisme, deci aproximativ 30 /zi, ritm imposibil pentru aplicaţie. În practică, acest lucru a însemnat că posesorii de autoturisme, deşi predaseră şi distruseseră vehiculele, prin nevalidarea datelor de către sistem, nu au mai putut intra în posesia voucherelor pentru achiziţia noilor autoturisme (multe deja comandate, dar neonorate în lipsa voucherelor). “Atât reprezentaţii firmei cât şi păgubiţii s-au prezentat în repetate rânduri cu documente la AFM pentru regularizare, unde în loc să se încerce găsirea unei soluţii pentru ca cetăţenii să îşi poată ridica voucherele, situaţia a fost tergiversată (unii dintre responsabili luându-şi concediu medical) şi ulterior pasată către Ministerul Mediului şi Garda de Mediu. Mai mult chiar, din declaraţiile angajaţilor reiese că firma colectoare a fost supusă încontinuu la presiuni prin controale (în urma cărora nu s-au găsit nereguli şi nu s-au aplicat sancţiuni) şi ameninţări”, se mai arată în comunicatul Andrada Servexim.
Reamintim că AFM a anunţat, recent, că termenul de utilizare a tichetelor valorice din Programul Rabla a fost prelungit cu aproape o lună faţă de data stabilită iniţial, până pe 10 decembrie 2012, în timp ce ultima cerere de decontare se poate depune până cel târziu la data de 13 decembrie, potrivit Ordinului pentru aprobarea de derogări de la dispoziţiile programului guvernamental. Potrivit Ordinului pentru aprobarea de derogări de la dispoziţiile programului guvernamental, publicat de AFM şi aprobat de ministrului Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, neutilizarea voucherelor până cel târziu în data de 10 decembrie, conduce la pierderea dreptului de utilizare a acestora pentru prima de casare. O altă derogare de la vechile dispoziţii se referă la cererile de decontare care pot fi depuse până pe 13 decembrie 2012, iar procedura de decontare efectivă se va face până cel târziu pe 24 decembrie.