Nu mai sunt adolescenți, însă sufletul lor a rămas la fel de entuziast ca al unui tânăr de 15 ani. Vorbim despre absolvenții promoției 1965 a Liceului ”Ovidius” din Constanța, primii care au terminat studiile în actuala clădire a liceului. Ei s-au reîntâlnit după jumătate de secol de la absolvire, pentru a spune încă o dată “prezent” la strigarea catalogului și pentru a depăna amintiri din timpul petrecut la școala care i-a pregătit pentru ceea ce aveau să devină. Printre absolvenți l-am regăsit și pe președintele Universității ”Andrei Șaguna” din Constanța, prof. univ. dr. Aurel Papari, care a retrăit, alături de foștii colegi, emoțiile primei zile de școală. ”Când am intrat la liceu, eram 400 de copii. Simțeam satisfacția că am reușit, după un examen foarte dur, să intrăm la un liceu faimos. Atunci când am terminat, promoția noastră a avut un procent de admitere la facultate superior falnicului liceu ”Mircea cel Bătrân” din Constanța. Din clasa noastră, peste 80% dintre elevi au intrat la facultate din primul an”, a povestit prof. Papari. Chiar dacă nu toți au reușit să participe, foștii colegi s-au bucurat să se reîntâlnească după zeci de ani, iar unii au filmat momentul revederii. ”Sunt foarte emoționat pentru că m-am revăzut cu mulți dintre colegi, cu unii chiar pentru prima dată de când am terminat. Mulți nu se mai află printre noi, pentru că timpul nu iartă pe nimeni”, a spus un alt absolvent.

DISCIPLINA ERA CUVÂNTUL DE ORDINE ”Era multă disciplină. Nu aveam voie să venim nici măcar iarna, pe ger, cu căciulă pe cap, ci doar cu șapcă. Aveam un fes călduros, tricotat de mama, care mi-a fost confiscat de profesorul care ne întâmpina la intrarea în școală. E singura amintire neplăcută cu care am rămas și îmi pare rău că nu am avut prudența să-mi scot fesul de la poartă”, a spus președintele Universității ”Andrei Șaguna”. Alături de abolvenţii promoţiei 1965 au participat profesori care s-au bucurat în aceeaşi măsură de momentul revederii şi împlinirilor profesionale ale celor pe care i-au îndrumat. ”N-am cum să nu mă duc cu gândul în urmă la prima mea întâlnire cu clasa de elevi. Eram emoționat că nu voi face față, ei aveau anumite așteptări de la mine. Încă de la început s-a creat o bună comunicare între noi, iar cei cărora le-am fost dascăl s-au împlinit foarte frumos”, a povestit profesorul de matematică de la acea vreme, Iustinian Drăghicescu.