Pentru Primăria Hârşova, 2013 este anul implementării proiectelor europene, pentru care administraţia locală s-a zbătut să obţină toate avizele necesare pentru a ajunge în faza semnării contractelor de finanţare. „La proiectul de asfaltare a străzilor din oraş, de 6,5 milioane de euro, a fost desemnat câştigătorul în ceea ce priveşte proiectarea. Din fericire pentru noi, nu am avut parte de contestaţii, având timpul necesar să depunem documentaţia pentru execuţia lucrărilor, a cărei licitaţie ar trebui finalizată până la sfârşitul lunii iulie”, a declarat primarul oraşului Hârşova, Tudor Nădrag. Pentru cel de-al doilea proiect, cel de amenajare a drumurilor tehnologice dintre terenurile agricole, în valoare de un milion de euro, a fost desemnat câştigătorul, lucrările urmând să fie demarate până la sfârşitul acestei luni. „Practic, prin acest proiect, toate drumurile tehnologice vor fi complet reabilitate, accesul la terenurile agricole fiind mult mai facil. De asemenea, prin realizarea acestui proiect, vom crea condiţii mult mai bune pentru viitorii investitori din zonă. Există deja câteva proiecte de investiţii pentru care reabilitarea drumurilor tehnologice se va dovedi foarte utilă. Un alt câştig este acela că vom putea crea locuri de muncă, pentru că firmele câştigătoare ale licitaţiilor s-au arătat interesate să angajeze localnici”, a explicat primarul. În paralel cu aceste proiecte finanţate cu fonduri europene, Primăria Hârşova execută lucrări de reabilitare a unor străzi cu fonduri din bugetul local. „Având în vedere că folosim forţă de muncă locală şi materie primă ieftină, presiunea pe bugetul local nu este atât de mare. Nu executăm lucrări de asfaltare, ci încercăm să astupăm gropile existente prin plombare. Singurele lucrări de asfaltare pe care le executăm cu bani din bugetul local se referă la parcări”, a spus Nădrag.