Au scos 13.000 de lei dintr-un telefon!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Au scos 13.000 de lei dintr-un telefon!

Eveniment 01 Octombrie 2015 / 14:24 1432 accesări

Nici campaniile de conștientizare adresate populației, nici acțiunile în forță organizate de polițiști pentru prinderea indivizilor care fac profituri uriașe de pe urma naivității celor din jur nu par să poată opri valul de infracțiuni comise prin metoda "Accidentul". Cel mai recent caz s-a înregistrat miercuri după-amiază, în jurul orei 17.30, atunci când o bătrână de 83 de ani, din municipiul Constanța, a fost sunată pe telefonul fix de un individ care a mințit-o că este fiul ei, că a provocat un accident rutier soldat cu victime și că trebuie să plătească despăgubiri. Convorbirea a fost preluată de un alt bărbat. Acesta i-a spus victimei că este avocatul băiatului ei și că are nevoie de sume importante de bani pentru a "aranja" lucrurile și a-și scăpa "clientul" de pușcărie. Speriată, octogenara nu s-a gândit preț de o clipă că totul ar putea fi o invenție. A căzut în plasa escrocilor și a fost de acord să le dea acestora toate economiile pe care le avea în casă.

PAGUBĂ DE 13.400 DE LEI Femeia le-a comunicat suspecților adresa la care locuiește, iar după aproximativ 20 de minute, în fața ușii apartamentului ei, situat într-un bloc de pe Aleea Iasomiei, a ajuns un tânăr de 25 - 30 de ani, "săgeata" celor cu care pensionara vorbise la telefon. Individul i-a spus că a venit să ridice banii, iar bătrâna i-a înmânat suma de 13.400 de lei... Suspectul s-a făcut apoi nevăzut. Femeia a realizat că totul fusese o înșelătorie abia după câteva ore, când a vorbit cu membrii familiei și a aflat că nimeni nu a fost implicat în vreun accident. A sunat imediat la Poliție și a depus o plângere. Cazul a fost preluat de lucrătorii Secției 1, care au pornit o anchetă pentru identificarea și prinderea autorilor.

CAZ FERICIT Am avut, totuși, și cazuri fericite la Constanța, în ultima perioadă. În noaptea de 4 spre 5 septembrie, în jurul orei 23.30, o femeie din Constanța a fost sunată pe telefonul fix de un individ care i-a spus că soțul ei a provocat un accident rutier soldat cu victime și că are nevoie de 3.000 de euro pentru a plăti despăgubiri, în caz contrar riscând să ajungă la pușcărie. Fără să își piardă cumpătul, constănțeanca și-a contactat partenerul de viață și s-a convins că este în regulă și că nu a fost implicat în vreun accident. Apoi a sunat la Poliție.

Citește și:

Metoda „Accidentul“ încă mai prinde la bucureșteni

La un pas să facă 15.000 de euro dintr-un telefon



12