Luptătorii din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Constanţa, împreună cu poliţişti din Murfatlar au descins, ieri dimineaţă, într-un imobil din localitate, pentru a da de urma a şase persoane acuzate că la sfârşitul săptămânii trecute au vandalizat mai multe autoturisme. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că suspecţii sunt acuzaţi că, în noaptea de 22 spre 23 februarie, au comis 15 infracţiuni de furt din autoturisme, distrugeri şi tentative de furt a unor autoturisme, toate parcate pe raza localităţii Murfatlar. Prejudiciul în acest dosar a fost estimat la 17.700 de lei. „Sâmbătă dimineaţă, mai mulţi cetăţeni au sunat la 112 şi au sesizat că şi-au găsit autoturismele avariate, fiindu-le sparte geamurile. Mai mult, în interior, au observat că autorii acestor spargeri au încercat să pună contactul pe direct şi să pornescă maşina pentru a o fura. În timpul verificărilor am descoperit că, în două ore, suspecţii au vandalizat în acest mod 15 maşini. În baza informaţiilor noastre, a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă şi cu ajutorul unor martori, am reuşit să îi identificăm pe autori, respectiv trei fraţi şi concubinele acestora. Azi dimineaţă (n.r. - marţi dimineaţă) am efectuat o serie de percheziţii şi am reuşit să reţinem patru suspecţi“, a declarat cms. şef Ovidiu Grosu, şeful Poliţiei Murfatlar.
BĂUTURĂ ŞI ETNOBOTANICE În timpul audierilor, suspecţii au dat vina pe băutură şi etnobotanice. „Am greşit. Eram băut foarte rău şi am fumat şi două ţigări etnobotanice. Am vrut să luăm o maşină şi să ne plimbăm. După care ne-a căşunat să spargem mai multe maşini, că nu mergea niciuna. Regret fapta asta! Nu am avut duşmănie cu nimeni. O să plătesc toată paguba. Am spart vreo 15 maşini şi am luat şi câteva bunuri“, a spus Enache Apostol, unul dintre suspecţi. Aceeaşi variantă este susţinută şi de fratele lui. „Eu doar ce m-am întors din Germania, unde am muncit în Berlin, în construcţii. Ne-am îmbătat şi am şi fumat etnobotanice, iar când am vrut să plecăm să ne distrăm, ăstea ne-au luat minţile. Am zis să luăm o maşină să ne plimbăm. Nu am reuşit să le pornim şi aşa am ajuns să spargem 15 maşini“, a adăugat Costel Cercel. Poliţiştii din Murfatlar fac acum cercetări pentru a da de urma celui de-al treilea frate şi a concubinei acestuia, care nu au fost găsiţi la domiciliu. În acelaşi timp, oamenii legii spun că nu este pentru prima dată când cei doi fraţi încalcă legea. „Ei fac obiectul şi altor dosare penale care au fost înaintate deja magistraţilor, respectiv pentru conducere fără permis şi diverse furturi. Totodată, Apostol a fost eliberat din penitenciar în decembrie 2011, iar Cercel în ianuarie 2012“, a adăugat şeful Poliţiei Murfatlar. Supecţii vor fi prezentaţi magistraţilor cu propuneri corespunzătoare sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, distrugere şi tentativă la infracţiunea de furt calificat.